100 locuri de muncă pentru lucrători în agricultură în Marea Britanie prin intermediul Reţelei EURES

0
487

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj dispune, prin intermediul    Reţelei EURES, de 100  locuri de muncă pentru lucrători în agricultură (cules de căpşuni,    cireşe şi mere) în Marea Britanie.

Pentru ocuparea acestor posturi sunt solicitate persoane care au dexteritate în culesul         fructelor fără a le vătăma, apte pentru muncă fizică grea în orice condiţii de     vreme,rapiditate, motivaţie şi coordonare. Experienţa constituie avantaj.

Contractul de muncă este pe perioadă determinată cuprinsă între 3 şi 6 luni, programul       de lucru fiind de 6 zile pe săptămână.

Salariul oferit este salariul minim brut valabil în Marea Britanie la data angajarii (din aprilie 2019 acesta este 6.15 lire brut/oră pentru cei cu vârsta cuprinsă între 18-20 ani,    7.70 lire brut/oră pentru cei cu vârsta cuprinsă între 21-24 ani si 8.21 lire brut/ora        pentru cei cu vârsta peste 25 ani).

Cazarea se asigură contra cost (52,85 lire pe saptămână) în caravane în cadrul fermelor.     Transportul pânăîn Marea Britanie şi înapoi în România este suportat de lucrător.

Persoanele interesate trebuie săcompleteze o aplicatie accesând           https://findajob.dwp.gov.uk/details/1 sau pot participa la un eveniment de   prezentare în data de 12 martie 2019 , între orele 9.00-11.00, la Casa de Cultură a        Studenţilor-Sala de Marmură,din Craiova, str.Eugeniu Carada, nr.10 ,jud. Dolj unde           vor completa formularul de aplicaţie (este           necesară prezentarea actului de identitate).