Finala Cupei Italiei 2018 se va disputa pe 9 mai, la Roma, pe “Olimpico” între Juventus şi AC Milan. Se reeditează astfel finala de acum 2 ani, când piemontezii s-au impus cu 1-0, gol marcat în prelungiri de Alvaro Morata.
Juventus s-a calificat în ultimul act după o dublă victorie cu 1-0 în semifinala cu Atalanta, formaţia împotriva căreia trebuia să evolueze şi în Serie A, în week-end-ul trecut, dar partida s-a amânat din cauza condiţiilor meteo. De această dată s-a putut juca pe Juventus Stadium, iar gazdele au marcat unicul gol prin Pjanic (75). Juventus are 12 Cupe în plamares şi ajunge pentru a patra oară consecutiv în finala Cupei Italiei, cucerind trofeul în precedentele trei ocazii.
În cea de-a doua semifinală, Lazio şi AC Milan au terminat la egalitate, 0-0, tot ca în meciul tur, iar după 120 de minute scorul a rămas la fel. La executarea loviturilor de departajare s-a impus fosta adversară a Craiovei din Europa League, scor 5-4. Portarii Strakosha şi Donnarumma au apărat câte două lovituri de pedeapsă, dar ratarea decisivă a fost un şut peste poartă al fundaşului lazial Luis Felipe.
Ştefan Radu a fost integralist, dar el ar fi ratat finala dacă Lazio se califica, deoarece a primit un galben. Formaţia care a eliminat FCSB ratează astfel şansa de a disputa finala pe teren propriu.
Au marcat la penalty-uri: Immobile, Parolo, Felipe Anderson şi Lulic, respectiv Bonaventura, Borini, Bonucci, Calhanoglu şi Romagnoli.
Au ratat: Milinkovic-Savic şi Lucas Leiva, respectiv Rodriguez şi Montolivo.