Ministrul Agriculturii: Bacteria E Coli a fost descoperită în produse lactate din Argeş

0
691

Bacteria Escherichia Coli, care a fost cauza îmbolnăvirii bebeluşilor din Argeş, a fost descoperită în produse lactate din judeţ, mai exact în brânza de vacă produsă de firma “Lactate Brădet”, a declarat ieri pentru Mediafax ministrul Agriculturii, Achim Irimescu. “Este vorba despre brânză proaspătă de vaci, 25 de kilograme. Lotul nu a mai fost găsit, între timp s-a stopat activitatea. Este vorba de Lactate Brădet din Curtea de Argeş. De asemenea, s-a mai găsit în carne de pasăre recoltată din frigiderul unei familii din Bacău, era o pasăre din gospodăria personală”, a precizat, pentru Mediafax, Irimescu.

De asemenea, Autoritatea Naţională Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis într-un comunicat de presă că, în 25 februarie, echipe mixte, alcătuite din inspectori DSVSA şi DSP din judeţele Argeş şi Dolj au demarat acţiunea de prelevare de probe, care au fost transmise spre analizare către Institutul de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară (IISPV). Potrivit rezultatelor anchetei, dintre cele 194 de eşantioane analizate până la această dată, a fost depistată prezenţa Escherichia Coli, serogrupul O 26, la o probă de pui (spate cu gât) recoltat din frigiderul uneia dintre persoanele (aparţinător) implicate în ancheta Ministerului Sănătăţii. Carnea provenea de la păsări din gospodăria persoanei respective (judeţul Bacău). De asemenea, bacteria a mai fost descoperită în probe prelevate dintr-un lot de 25 de kg brânză proaspătă de vaci, produsă de o unitate de prelucrare a laptelui din judeţul Argeş („Lactate Brădet”).

În acest moment, la Spitalul “Marie Curie” din Capitală mai sunt internaţi cinci copii, cu sindrom hemolitic-uremic, cauzat de E.Coli. Dintre aceştia, unul se află în stare gravă la terapie intensivă, după ce au apărut complicaţii neurologice, care sunt “departe de a fi stopate”, a declarat, ieri-dimineaţă, dr. Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie de la Spitalul “Marie Curie”.