„Ia de uită la…” actorul Adrian Andone

0
582

Pe actorul Adrian Andone îl vedeţi săptămânal pe scena Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, în rolurile Barney Daycash („Ultimul amant fierbinte”), Alonso („O furtună”), Emil („Spargerea”) sau Dorn („Pescăruşul”). Pe Adrian Andone în propriul rol de zi cu zi aveţi ocazia să îl cunoaşteţi astăzi, în Sala „Ia de uită!” a teatrului. Întâlnirea are loc la ora 19.00, în cadrul proiectului „Ia te uită la…”, prin care instituţiei îşi propune ca, în fiecare marţi seara, să aducă în faţa publicului actori ai Naţionalului craiovean, care să vorbească despre viaţa lor de pe scenă sau de dincolo de cortină, să răspundă întrebărilor participanţilor de eveniment, însoţindu-şi dialogul cu recitaluri ori scenete. Invitaţi până acum au fost actorii Geni Macsim şi Ilie Gheorghe, urmând ca pe 15 martie publicul să o întâlnească pe Nataşa Raab. Accesul la întâlnirile din cadrul proiectului „Ia te uită la…” se face pe bază de bilet, care costă 7,5 lei şi poate fi achiziţionat de la Agenţia teatrului.