După India, unde a pus piciorul pentru prima dată, înainte de China, unde va ajunge în curând, şeful statului francez, Francois Hollande, s-a aflat, timp de două zile (27-28 februarie), în prima sa vizită oficială la Moscova, acompaniat de mai mulţi miniştri, între care Pierre Moscovici, Arnaud Montebourg, Laurent Fabius, Manuel Valls, dar şi mai mulţi patroni francezi, reprezentând marile grupuri industriale (Arianespace, Airbus, Total, SNCF, Technip, Thales, Astrium). Camera de comerţ şi industrie franco-rusă a fost deplin onorată. „Sunt aici pentru a evidenţia calitatea relaţiilor noastre. Suntem două ţări mari” a spus Francois Hollande. Care nu a omis să salute ajutorul dat Franţei de Rusia în conflictul din Mali. Chiar dacă nu se poate vorbi de un entuziasm aparte, se poate vorbi de interese economice convergente. Numai că de la prima lor întâlnire, în debutul lunii iunie anul trecut, la Elysee, au apărut unele „iritări” persistente, precum Siria sau problemele de viză, care au făcut obiectul unui acord, unele chestiuni anecdotice, dar extrem de mediatizate, până la covorul roşu întins lui Gerard Depardieu, exilat fiscal şi cultural. După Mordovia şi Saransk, unde şi-a ales domiciliul, actorul s-a aflat pe 24 februarie în Cecenia, invitat al potentatului local Ramzan Kadirov. Cu toate acestea, parteneriatul ruso-francez este unul bine structurat, cu reuniuni periodice la toate nivelurile. Ceea ce nu împiedică forme de bruiaj permanent, neînţelegeri, dezechilibre în relaţiile economice. Investiţiile ruse în Franţa se ridică la un miliard de euro şi acestea sunt de 12 ori mai puţine în sens invers. Multe rămân de făcut pentru a îmbunătăţi, simplifica şi diversifica schimburile comerciale, care au crescut de patru ori într-un deceniu, dar din care procurarea de gaze şi hidrocarburi are ponderea. La Elysee se doreşte dezvoltarea unei relaţii „puternice şi stabile” cu o ţară mare, membră a Consiliului de Securitate al ONU, G8 şi G20, al cărui aport este considerat esenţial în ajungerea la consens cu ocazia deciziilor la nivel internaţional. Deocamdată, micul consens pe chestiunea Siria întârzie. O convergenţă s-a realizat în chestiunea Iranului şi cea privind situaţia din Mali. Programată era şi o întâlnire cu reprezentanţi ai opoziţiei, dar acest lucru ar fi supărat Kremlinul. O frază pe care un consilier de la Elysee a exprimat-o este sugestivă în această privinţă: „Relaţiile franco-ruse nu se pot rezuma la chestiunea drepturilor omului. Este extrem de simplificator acest lucru”. De la întoarcerea lui Vladimir Putin la preşedinţia ţării, în martie anul trecut, Rusia a intrat într-o fază de turbulenţe interne permanente. Mai multe semnale – precum sancţionarea manifestaţiilor neautorizate, obligarea ONG-urilor de a-şi dovedi finanţarea, pentru a nu fi considerate „agenţi străini”, interzicerea propagandei homosexuale – pălesc în faţa importanţei relaţiilor economice. Chiar dacă Germania, aliat tradiţional şi partener economic privilegiat al Rusiei, a votat în Bundestag o rezoluţie prin care cerea cancelarului Angela Merkel luarea unor măsuri ferme privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale în Rusia, iar în decembrie 2012 Barack Obama a promulgat o lege ce prevede sancţiuni contra unor funcţionari ruşi culpabilizaţi de atentate grave împotriva drepturilor omului, demers care a provocat o reacţie epidermică a Moscovei. Cu toată prudenţa enunţată din partea franceză, Francois Hollande nu poate coborî „ştacheta prieteniei” sub cea existentă pe mandatul predecesorului său, Nicolas Sarkozy. Chiar dacă mici subiecte de iritare persistă, în afara celor amintite. De exemplu, cererea rusă fluctuantă privind navele Mistral, deşi tevatura creată de exilul lui Gerard Depardieu s-a dizolvat foarte greu.
