Asta e situaţia, avem şi lustraţie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a vorbit ieri, cu inoxidabila pioşenie în glas, despre Legea lustraţiei, ca reparaţie morală îndelung aşteptată de populaţie – nu ştim dacă şi în familia ei – şi alte abureli. Sigur, populaţia aşteaptă multe de la partidul Robertei Anastase şi nimic din doleanţele exprimate, de la o vreme, inclusiv la mitingurile de protest, nu se mai împlinesc. De pildă, se vorbeşte cu îngrijorare de absenţa morfinei prin spitale pentru bolnavii de cancer, dar în această privinţă nu se aduc multe explicaţii. Opoziţia, la rândul ei, condiţionează expres revenirea în Parlament de demiterea Robertei Anastase de la preşedinţia Camerei Deputaţilor. Ceea ce, după toate aparenţele, o lasă rece. Deşi, când Roberta Anastase vrea să înţeleagă ceva, nimic nu o mai opreşte. De pildă, când a aflat, din scrisoarea lui Doru Mărieş, că preşedintele Asociaţiei „21 Decembrie 1989” este în greva foamei, e drept, destul de târziu, gata lustraţia a fost pusă pe tapet, cu corective aduse până în ultimul moment. S-au făcut extracţiile cuvenite şi pentru a nu fi atins premierul Mihai Răzvan Ungureanu, dar şi pentru a nu fi atins Teodor Meleşcanu, premergător instalării ca director la SIE. Doamna Roberta Anastase trudeşte din greu atunci când se vede încolţită de ziarişti incomozi. Zâmbeşte cu candoare mimată, se concentrează căznit în căutarea vorbelor convenabile şi mieroase cu care îşi apără colegii şi partidul. Oricum, merită privită ca o anticomunistă-caviar, neo-conservatoare sau doar neo, prefix deschis şi la alte opţiuni, o mutaţie genetică insolită, apărută într-o familie de idealişti locali. Evident că la cât este de lustruită nu mai poate fi lustrată. A scăpat greu de obsesia lustraţională. Vine asanarea morală, ca un tsunami. Asta era obsesiva problemă a Robertei Anastase şi a partidului său, că trebuie combătut comunismul, la 22 de ani de la deces, când nimeni nu mai ţine măcar doliu, dispărând definitiv din memoria activă şi operaţională a oamenilor. Despre comunism unii nu se mai satură discutând. Deşi, inclusiv cei care l-au trăit, mare lucru n-au înţeles din el. Mai ales dezamăgiţii. Am în vedere perioada ce a urmat anului 1964. Au existat şi inşi din aparatul comunisto-securistic care au ajuns parlamentari, oameni de afaceri de un pragmatism cinic, cu depuneri prin băncile off-shore, antreprenori balcanizaţi, care se tem nu de lustraţie, ci de alte belele. Cei care şi-au făcut din anticomunism raţiunea de a exista să fie sănătoşi. Dar lustraţia în forma actuală nu spune nimic. Pretorienii coaliţiei aflate la guvernare pot dormi fără teamă că-i ameninţă colţii lustratorilor. Cât timp, bineînţeles, vor fi cuminţi şi ascultători. Votul deputaţilor a fost unul la vrăjeală, fiindcă nu se ştie, la cât e de proastă legea, dacă va trece de Curtea Constituţională. Dar Roberta Anastase şi-a făcut datoria deplină şi a contribuit „decisiv” la ceea ce numim „reparaţie morală”.