Premierul Emil Boc a declarat, ieri, că a dispus efectuarea unei anchete administrative a Corpului de Control la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), precizând că, dacă Parchetul va confirma cel puţin una dintre suspiciunile apărute, şeful ANAF va fi demis. “Întotdeauna Corpul de Control face anchete administrative şi în acest caz este vorba de o anchetă administrativă, pe care am dispus-o la ANAF”, a precizat Emil Boc, înainte de şedinţa BPN al PDL. El a adăugat că, aşa cum a spus şi până în prezent, dacă Parchetul va confirma cel puţin una dintre plângerile sau suspiciunile care au apărut în mass-media, atunci şeful ANAF va fi demis. Preşedintele ANAF, Sorin Blejnar, s-a aflat, ieri, pentru circa 10 minute, la Guvern, cu puţin timp înainte de şedinţa specială privind Codul Muncii. Blejnar a spus că a mers la Guvern pentru o discuţie cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu. În ultima perioadă preşedintele ANAF a fost acuzat în repetate rânduri atât de oameni politici din opoziţie, dar şi de foşti şi actuali angajaţi din Vamă că el ar fi „regina” de pe tabla de şah a corupţiei din vămi, acuzaţii pe care acesta le-a respins.