Transferuri în Europa: puţine mişcări importate!

0
354

Mercato de iarnă s-a încheiat, fără a se fi înregistrat transferuri de referinţă. Singurul club englez din Premier League care a realizat un transfer de luat în seamă este Chelsea, care l-a recrutat pe Gonzalo Higuain (AC Milan), folosit deja de Maurizio Sarri într-o partidă de campionat pierdută (0-4). Chelsea, în schimb, s-a despărţit de Alvaro Morata, împrumutat la Atletico Madrid, şi Victor Mozes plecat la Fenerbahce, aducându-l pe belgianul Michy Batsuayi, împrumutat şi aceasta, şase luni, la Valencia în Spania, pentru a-l ceda cu împrumut la Crystal Palace până la finele sezonului. În schimb, nici Liverpool, nici Manchester City, nu s-au întărit în această iarnă. Leicester l-a adus pe mijlocaşul belgian Youri Tielemans de la AS Monaco. În Spania, FC Barcelona l-a recrutat pentru 75 milioane euro, plus 11 milioane bonus, pe mijlocaşul lui Ajax, Frankie de Jong, dar încorporarea va avea loc în luna iulie. Real Madrid şi-a asigurat sosirea lui Brahim Diazen (Manchester City) pentru 17 milioane euro, dar jucătorul nu are deocamdată vocaţia de a fi titularizat. Atletico Madrid în afara lui Alvaro Morata, îl va avea la dispoziţie şi pe căpitanul reprezentativei de tineret U20, Nehuen Perez. În Italia, AC Milan, pentru înlocuirea lui Gonzalo Higuain l-a adus pe polonezul Krzysztof Piatek, revelaţia sezonului cu Genoa. Juventus l-a lăsat pe marocanul Medhi Benatia să plece în Qatar, înlocuindu-l cu uruguayanul Martin Caceras, care a mai evoluat la această echipă. În Germania, Bayern Munchen şi-a asigurat serviciile lui Benjamin Pavard (Stuttgart), un internaţionat francez de bună calitate, dar… din luna iulie. Borussia Dortmund, pentru 16 milioane euro, în dorinţa înlocuirii fundaşului central, Manuel Acanji, un elveţian talentat, dar accidentat, l-a adus pe Leonardo Balerdi (19 ani), un argentinian de mare viitor. În schimb, mijlocaşul japonezul Shinji Kagawa, puţin utilizat de antrenorul Lucien Fevre, a fost împrumutat la Beşiktaş. Schalke l-a lăsat pe Naldo să plece la Monaco, dar l-a adus pe galezul Rabbi Matondo (18 ani), o tânără pepită provenită de la Manchester City, viitoare adversare în Liga Campionilor.