Monitorizare permanentă pe cursurile de apă

0
566

Administraţia Bazinală de Apă (ABA) Jiu şi Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Dolj continuă acţiunile de monitorizare a cursurilor de apă , mai ales acolo unde au fost formate blocaje la poduri şi podeţe. SGA se află în continuare la monitorizarea şi deblocarea râurilor şi afluenţilor acestora de podurilor de gheaţă şi gunoaielor .Astfel , la Brabova sunt supravegheate râul Raznic şi pârâul Mereţel, la Robăneşti se verifică atent râul Teslui şi afluentul Vlaşca, iar la Scaeşti este monitorizat Jiul , cu pârâurile Baboia şi Desnăţui. “ABA Jiu , prin SGA, a luat, încă din toamnă, măsura de pregolire a lacurilor, astfel încât, acum, în perioada de topire a zăpezilor, căderii abundente a precipitaţiilor, apa strânsă să poată fi preluată fără probleme. În această dimineaţă, era inundată o porţiune de carosabil, pe DJ 641 Mischii – Caracal, în satul Pîrşani, comuna Pieleşti, din cauza incapacităţii de preluare a debitului, de către tuburile de scurgere din zona de subtraversare a podului de cale ferată “, a precizat Camelia Bărbuţi,  purtător de cuvânt al ABA Jiu. Conform prognozei elaborate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi a Compartimentului Prognoze Bazinale al ABA Jiu, în următoarele 24 de ore, nivelurile şi debitele vor fi , în continuare, în creştere. După cum a mai menţionat Camelia Bărbuţi, pe râul Jiu, în ultimele 24 de aore, nivelurile şi debitele au fost variabile pe cursul superior , iar la Răcari se situează peste Cota de Atenţie. Pe afluenţi şi pe râurile interioare, nivelul a fost depăşit pe pârâul Orlea, în zona Celei, judeţul Olt. La acumularea de la Fântânele (jud. Dolj) a fost semnalat pod de gheaţă cu ochiuri, iar la Rostoveanu, jud. Hunedoara, era gheaţă la mal, ambele situaţii fiind în diminuare.