Două scrisori trimise de Brâncuși nepoatei sale, adjudecate la 11.000 de euro

0
477

Două scrisori olografe transmise de Constantin Brâncuşi nepoatei sale Ileana Brâncuşi au fost adjudecate, joi seara, la 11.000 de euro, la licitaţia de autografe organizată de Artmark la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală. Cele două scrisori (1937 – 1938) în plicul original au avut un preţ de pornire de 1.500 de euro.

La un preţ ridicat a fost adjudecată şi o scrisoare semnată de Albert Einstein, în care acesta îi cerea preşedintelui Roosevelt să sprijine cercetarea privind reacţiile nucleare în lanţ şi folosirea acestora ca armă. Scrisoarea, purtând antetul “Bulletin of the atomic scientists”, cu semnătura olografă a lui Einstein, a fost adjudecată la 2.500 de euro.

Între loturile cumpărate la sume mari s-au mai numărat o scrisoare amicală trimisă de Victor Brauner către Geo Bogza, circa 1929, la 2.750 de euro; o partitură originală cu tema simfoniei “Poeme Roumain”, realizată şi semnată de George Enescu, 1899, la 1.800 de euro. (Sursa: Agerpres)