Parlamentarii se întorc astăzi la muncă pentru o sesiune sub semnul alegerilor

0
404

Deputaţii şi senatorii se întorc astăzi la muncă, în prima sesiune parlamentară din 2016 şi penultima din mandat, sesiune care se va desfăşura sub semnul alegerilor locale din iunie, scrutin premergător parlamentarelor de la sfârşitul anului. Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc luni la prânz, urmate de şedinţe ale liderilor de grup.

             Senatorii şi deputaţii se vor întâlni pe 1 februarie în cadrul şedinţelor de grup pentru a-şi alege noi lideri sau pentru a-i reconfirma pe cei existenţi. Astfel, la PSD Marian Neacşu va fi înlocuit cel mai probabil de Florin Pâslaru ca şef al deputaţilor. UNPR a anunţat că se va separa în Parlament de PSD, demersurile urmând să fie iniţiate în prima zi a noii sesiuni.

         Aleşii îşi vor împărţi şi funcţiile din cele două Birouri Permanente, recompensate cu salarii semnificativ mai mari decât cele care intră în buzunarele parlamentarilor ”de rând”. Şedinţele de plen vor începe la ora 16,00. Sesiunea va debuta sub semnul controverselor legate de modul de alegere a primarilor, PNL insistând asupra revenirii la două tururi de scrutin în condiţiile în care este susţinut în acest demers doar de cei de la Mişcarea Populară. Discuţii pe această temă vor avea loc între premierului Dacian Cioloş şi reprezentanţii partidelor chiar odată cu revenirea parlamentarilor la muncă.

          Iniţiativa legislativă în acest sens a fost respinsă de Comisia juridică a acestui for în luna decembrie. Proiectul a fost depus de liberali în septembrie, iar Camera Deputaţilor este for decizional. O altă lege importantă care aşteaptă votul parlamentarilor este cea privind darea în plată, trimisă spre reexaminare de preşedintele Klaus Iohannis la finalul anului trecut şi asupra căreia există un acord de principiu în rândul forţelor politice. Acordul de împrumut cu Republica Moldova s-a întors şi el la Legislativ după ce şeful statului a constatat că situaţia de la Chişinău era prea instabilă pentru a fi pus în practică. Acesta va primi undă verde de la Parlament în urma discuţiilor oficialilor români cu noul premier de la Chişinău, Pavel Filip, care trebuie însă să îndeplinească în prealabil o listă de 7 reforme trimisă de premierul Dacian Cioloş.

             Senatul îşi va începe activitatea în 2016 cu votul asupra solicitării DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul fostului vicepremier Gabriel Oprea. Liderul UNPR le-a cerut senatorilor să îi ridice imunitatea, fără să îşi arate însă disponibilitatea de a demisiona. Dincolo de declaraţiile oficiale, potrivit cărora partidele vor vota favorabil cererea DNA, votul în cazul celor care au probleme cu justiţia este secret cu bile şi se decide de cele mai multe ori prin negocieri individuale, cu atât mai mult cu cât numărul mai mic al aleşilor din Senat permite aceste “aranjamente”.