Tinerii, susținuți cu premii în lupta împotriva viciilor

0
542

Într-o vreme în care violenţa în mediul şcolar a devenit un fenomen complex, cu o diversitate de forme de manifestare, în care alcoolul, drogurile și tutunul fac nu puține victime în rândul tinerilor, în care traficul de persoane este în continuă creștere, Teatrul Național „Marin Sorescu” și-a dat mâna cu Asociația „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III” într-un proiect de combatere a viciilor… prin artă. Așa s-a născut concursul de scenarii „Lupta împotriva viciilor mileniului III”, desfășurat în perioada 10 octombrie – 10 decembrie 2013, la care, spre bucuria organizatorilor, s-au înscris 30 de persoane – elevi de gimnaziu și de liceu, studenți, absolvenți –, din județul Dolj (Craiova, Calafat, Segarcea), dar și din Tulcea și Brăila. Cele mai bune texte au fost premiate, ieri, în cadrul unei festivități găzduite de foaierul Naționalului craiovean, iar două dintre ele, distinse cu Premiul I, urmează să fie montate pe scena instituției. Toți cei înscriși în competiție au primit însă diplome de participare și felicitările organizatorilor pentru că, astfel, și-au demonstrat implicarea în lupta împotriva viciilor mileniului III.

Pe adresa Teatrului Național din Craiova (TNC) au sosit, timp de două luni, aproximativ 30 de scenarii, de scurt și lungmetraj, pe tema concursului „Lupta împotriva viciilor mileniului III”. Fie că au fost simple ficțiuni, fie că în spatele personajelor s-au ascuns prieteni ori cunoscuți ai autorilor, apăsați de efectele nocive ale alcoolului, drogurilor, traficului de organe sau, de ce nu, chiar ale singurătății, toate au fost parcurse cu atenție și interes de membrii juriului.

Câteva chiar i-au impresionat prin complexitatea lor, mărturisește Andreea Gofiță, PR al TNC, care a făcut parte din juriu alături de regizorul Alexandru Boureanu, totodată director artistic al instituției, și de Aurora Zgonea, președintele Asociației „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III”. „Preocuparea noastră a fost să armonizăm cumva expresia artistică a scenariilor cu scopul proiectului asociației. Personal, m-am bucurat pentru fiecare scenariu pe care l-am primit”, a menționat Andreea Gofiță.

„Scopul nostru: să descoperim talente literare, să-i facem pe copii să aibă curaj și încredere în ei”

„Mulțumesc celor care au avut curajul să se înscrie la un concurs de scenarii. Pentru mine, faptul că au fost 30 de tineri este un lucru extraordinar. Și sper ca peste ani Teatrul Național din Craiova să prezinte generației viitoare, dintre toți aceștia sau măcar dintre cei premiați, un tânăr scriitor. Acesta este scopul nostru, să descoperim niște talente literare, să-i facem pe copii să aibă încredere în ei și să aibă curaj, pentru că fără curaj nu poți să faci nimic în viață”, a precizat, ieri, la festivitatea de premiere, Aurora Zgonea.

Și Mircea Cornișteanu, managerul Teatrului Național „Marin Sorescu”, s-a declarat impresionat de numărul participanților la concurs: „Am acceptat cu plăcere propunerea de parteneriat a asociației, deși sunt convins că în secolul XXI există mult mai multe vicii decât cele împotriva cărora a declarat doamna Zgonea că trebuie să luptăm. Mă bucur că un număr impresionant de tineri a încercat să se exprime artistic, prin piese de teatru, chiar dacă scurte. Dintre ei, sunt câțiva care merită să persevereze. Le mulțumesc tuturor pentru că au îndrăznit și îi felicit pe cei șapte câștigători”.

Câștigătoarele Premiului I vor împărți suma de 1.000 de lei și scena TNC

Între participanți s-au numărat liceeni, dar și studenți și absolvenți, cei mai mulți din Dolj (Colegiile Naționale „Carol I” și „Elena Cuza”, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova, Liceul Teoretic „Independența” din Calafat, Liceul Tehnologic „Horia Vintilă” din Segarcea ș.a.), ca și din județele Tulcea și Brăila. Una dintre cele mai tinere participante – Andreea Bocai, elevă în clasa a VIII-a la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” – a fost și câștigătoarea Premiului I, alături de Alexandra Chilom, de la Liceul Teoretic „Independența” din Calafat.

Cele două au împărțit suma de 1.000 de lei și vor împărți și scena TNC, căci textele lor urmează să fie montate în curând. De asemenea, considerându-se că au un impact foarte puternic, spectacolele vor fi însoțite de videoclipuri, în care vor juca actori ai TNC și studenți de la Departamentul de Artă Teatrală al Universității din Craiova. După cum a precizat Ioana Vasile, PR al Asociației „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III”, filmulețele urmează să fie prezentate în premieră de Ziua Poliției Române (25 martie).

Proiectul „NU violenței în școli”, un alt parteneriat de succes

De altfel, participanții la evenimentul de ieri au putut viziona două astfel de videoclipuri, participante și chiar premiate la un alt concurs organizat de asociație, intitulat „NU violenței în școli”, de această dată în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Dolj. Primul dintre filmulețe a prezentat, pe scurt, povestea unui fost condamnat, eliberat după 25 de ani de închisoare, care, licean fiind, într-un acces de teribilism și-a ucis un coleg de școală. „Dintr-o prostie am distrus prea multe vieți…”, a recunoscut acesta, după ce și-a cerut iertare familiei victimei. Povestea celui de-al doilea videoclip a fost și ea una tragică: o încăierare în curtea școlii, urmată de o bătaie după ore, în care un tânăr este grav rănit. Abandonat de agresori, este găsit zăcând în stradă de câțiva colegi, însă, din păcate, viața nu-i mai poate fi salvată…

Alături de concurenți și premianți, de cadre didactice de la școli partenere în proiectele Asociației „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III”, la festivitatea de ieri au participat și col. Constantin Florea, inspector-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj, și Stanca Giucă, ofițer de prevenire în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj.

 

Câștigătorii concursului de scenarii:

Premiul I (în valoare de 1.000 lei): Bocai Andreea (clasa a VIII-a, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova), Chilom Alexandra (Liceul Teoretic „Independența” din Calafat)

Premiul al II-lea (în valoare de 800 lei): Iovan Alexandru (Liceul Teoretic „Independența” din Calafat), Vasile Andreea Loredana și Răducu Andreea Isabela (clasa a XI-a D, Colegiul Național „Elena Cuza” din Craiova)

Premiul al III-lea (în valoare de 600 lei): Gabriela Zanfir (absolventă a Facultății de Drept și Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova), Jescu Ionuț Cristian (elev la Colegiul Economic „Delta Dunării” din Tulcea), Privanțiu Lidia (Liceul Teoretic „Independența” din Calafat)

Aurora Zgonea, președintele Asociației „Tinerii luptă împotriva viciilor mileniului III”:

«Asociația noastră a fost înființată în 2002, cu scopul de a ajuta tinerii să-și găsească un drum în viață fără vicii – fără alcool, tutun, droguri, etnobotanice. În 2003 am scris primul proiect pe fonduri europene, intitulat „Împreună pentru un viitor mai bun”. I-au urmat multe altele. Aș aminti doar „Crosul sănătății” – care se mai derulează și acum în localități ca Filiași, Segarcea și Calafat, și „Învață să spui NU”. În prezent desfășurăm proiectul „Micii polițiști”, în parteneriat cu Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj și cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj, prin care îi învățăm pe copii cum să circule pe drumurile publice, care au devenit un pericol. Tot anul acesta, pe lângă parteneriatul cu Teatrul Național din Craiova, mai avem un parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Dolj pentru un concurs de videoclipuri, intitulat „NU violenței în școli”. Dacă este vreo unitate de învățământ care își dorește un parteneriat cu noi, suntem deschiși oricând».