Încă un proiect valoros câştigat de Şcoala Gimnazială „Mihai Vitezul” din Craiova

0
1384

Ultima reuşită a colectivului Şcolii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Craiova este câştigarea unui concurs cu o finanţare de 15.000 de euro. Suma se adaugă celei din primăvară, când aceeaşi instituţie de învăţământ a câştigat 20.000 de euro în cadrul unei competiţii organizate de Kaufland România. A fost, de altfel, singura şcoală din Dolj ce a luat premiu. Totodată, cu noua sumă câştigată, profesorii de aici şi-a asumat realizarea unui parc educativ în jurul şcolii, perimetru care formează, potrivit actelor cadastrale, cea mai mare curte şcolară din Craiova, cu circa 12.000 mp.

scoala (2)În martie a.c., Şcoala Gimnazială nr. 30 „Mihai Viteazul” din Craiova a primit o veste plăcută. Instituţia de învăţământ era singura din Dolj care câştigase un loc pe podiumul unui concurs cu finanţare organizat de compania Kaufland. Mai exact, 20.000 de euro au intrat în vistieria şcolii, care i-a cheltuit, până în toamnă, conform proiectului asumat. „În cadrul proiectului, noi am participat cu 482 de elevi, dintre care 98 din învăţământul gimnazial şi 384 din cel primar. Eforturile realizate de elevi şi părinţi au fost lăudabile, mai ales că am intrat mai târziu în program şi trebuia să recuperăm decalajul”, ne-a precizat prof. Dana Cotfasă, director adjunct al Şcolii Gimnaziale “Mihai Viteazul”. Investiţiile sunt, acum, vizibile: un laborator de informatică complet utilat, cu tablă electronică interactivă şi videoproiector, cu bănci mobile individuale. Alte 12 săli de clasă au fost modernizate prin dotarea lor cu tablă de scris cu marker, videoproiector, laptop, boxe.

Premiu de 15.000 de euro

          Şi lucrurile frumoase nu s-au oprit aici. Iată că, în urmă cu câteva zile, mai vine o altă confirmare a implicării cadrelor didactice de aici. „Unitatea noastră a participat în cadrul competiţiei «Idei în Ţara lui Andrei», lansată de către OMV PETROM, cu proiectul intitulat «Curtea Banului Mihai», în care a propus amenajarea spaţiului verde din curtea şcolii, prin realizarea unui parc educativ destinat ca zonă de desfăşurare în aer liber a orelor la anumite discipline, a diverselor tipuri de activităţi educative şi extraşcolare. Şi, nu în ultimul rând, un loc de relaxare şi relaţionare pentru toţi membrii comunităţii. La competiţie au participat 177 de proiecte, cel al şcolii noastre situându-se, după evaluare, pe locul al IV–lea. Acest lucru a fost posibil, atât datorită echipei de cadre didactice ce a realizat proiectul, cât şi mobilizării exemplare a elevilor, profesorilor, părinţilor şi bunicilor care au popularizat proiectul în perioada votului. În aceste condiţii, pentru realizarea celor descrise anterior, vom beneficia de o sponsorizare de 14.250 de euro, la care se va adăuga contrbuţia noastră, în valoare de 750 de euro”, ne-a precizat prof. Tatiana Elena Hîrnu, iniţiatoarea proiectului.

Este şcoala cu cea mai mare curte

scoala (1)În perioada întocmirii documentaţiei cerută de organizatorii concursului, colectivul de cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazu” a primit şi confirmarea oficială din partea municipalităţii că, în prezent, aici se află cea mai întinsă curte şcolară din Craiova.

          „Este un mare avantaj să utilizăm mecanismele financiare puse la dispoziţie de aceste proiecte cu finanţare consistentă. Să reamintim, că am fost singura şcoală din Dolj care a primit premiul de 20.000 de euro în cadrul concursului organizat de Kaufland iar investiţia este deja realizată. În competiţia organizată, acum, de OMV PETROM au existat două etape: în prima s-a votat proiectul, în cea de-a doua s-a evaluat de către un corp de experţi proiectul. Cu 587 de voturi de susţinere eram, iniţial, pe locul 15, ulterior am urcat pe locul 4 din 177”, ne-a precizat prof. Alexandrina Maria Năstase, responsabil imagine. De punctat că, domnia sa va fi, începând cu perioada următoare, noul director al Şcolii Generale „Mihai Vitezul” din Craiova, promovând concursul desfăşurat recent de Ministerul Educaţiei.

Au ţintit cât mai sus şi au câştigat

scoala (3)Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” deţine cea mai mare curte din Craiova (12.000 mp), iar pe o treime (4.200 mp) există posibilitatea amenajării de spaţii verzi, motiv pentru care îşi propune construirea unui parc educativ destinat comunităţii.

          „Identificând această nevoie am lansat proiectul de faţă pentru întregul cartier privat de zone verzi. Puterile binefăcătoare ale naturii sunt evidente, dar lipsa fondurilor şi intervenţia necontrolată a omului îi privează pe copiii de azi de acest drept. Parcul educativ propus reprezintă un spaţiu de recreere pentru comunitate. El va fi o sursă comunitară de educaţie şi sănătate. Accesul la mediul natural favorizează activitatea fizică şi dezvoltarea intelectuală. Pentru a proteja mediul, şcoala noastră este într-un parteneriat privind colectarea selectivă a deşeurilor şi reciclarea lor. Fără acces direct la noţiuni de grădinărit, sol, importanţa arborilor şi a folosirii apei, puţini copii fac legătura între produsele de pe rafturile marketurilor şi legumele din manualul de biologie”, a mai precizat prof. Tatiana Elena Hîrnu.

          Parcul va avea mobilier pentru servirea de gustări în aer liber, echipament de joacă, o minilivadă şi o minigrădină urbană. Echipa de proiect va selecta firma furnizoare a mobilierului urban şi a echipamentelor de joacă, doar dacă face dovada utilizării de materiale reciclate.

„O comunitate implicată”

scoalaSe vor planta copaci şi pomi fructiferi care să asigure reducerea nivelului de poluare, creşterea calităţii aerului, a gradului de sănătate, de exemplu o rată mai scăzută a astmului în rândul copiilor şi mărirea tentaţiei de a petrece mai mult timp în aer liber. Protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă au ca scop participarea comunităţii şi construirea unei generaţii de elevi si părinţi care să contribuie împreună la crearea, menţinerea şi folosirea adecvată a spaţiului. „O comunitate implicată într-un astfel de proiect este o comunitate dezvoltată. Un spaţiu verde în inima Craioviţei este mijlocul ideal să sădim dragostea pentru natură şi să luptăm contra poluării”, a afirmat prof. Tatiana Elena Hîrnu.

Elevii ţin pasul cu tehnologia

          La data achiziţionării materialelor didactice pentru dotarea laboratorului de informatică, din premiul de 20.000 de euro, s-a ţinut cont şi de evoluţia tot mai accelerată a segmentului informaţional online. Astfel, cadrele au avut inspiraţia de a achiziţiona cu fondurile câştigate la astfel de concursuri naţionale şi CD-uri interactive de învăţare a limbii engleze. Elevii se simt motivaţi, atenţi la a fi în cadenţă cu noul din mediul virtual, verificarea cunoştinţelor făcându-se în timp real.

          În prezent, 957 de elevi învaţă în Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul”. Dacă în alte sedii de învăţământ spaţiul a ajuns o problemă imposibil de rezolvat, cu este cazul Şcolii Gimnaziale „Sf. Dumitru”, nr. 18, unde se învaţă în trei schimburi, iată că, în Craioviţa, Şcoala nr. 30 nu numai că are cel mai mare număr de elevi dintre toate şcolile de cartier, dar se şi gestionează şi se gospodăreşte eficient. Suportul financiar alocat de municipalitatea craioveană nu a lipsit vreodată şi este deja vizibil prin gradul ridicat de calitate a lucrărilor periodice de întreţinere şi modernizare şi al cuantumului burselor şcolare alocat acestei şcoli. Iar când peste acest sprijin de la bugetul public local se mai adaugă şi fondurile obţinute prin grija unor dascăli ce-şi iubesc profesia şi înţeleg că, în cele din urmă, elevii le sunt barometrul calităţii activităţii, lucrurile nu pot decât să meargă spre tot ce mai frumos.

          Caseta: prof. Tatiana Elena Hîrnu: „Durata de viaţă a parcului educativ realizat este estimată la cel puţin 50 de ani în condiţiile îngrijirii adecvate. Accesul membrilor comunităţii cartierului Craioviţa va fi permis în interiorul parcului doar în afara orelor de curs, pentru a nu exista probleme de siguranţă. Şcoala beneficiază de camere de supraveghere şi de prezenţa aproape permamanetă a unui echipaj al Poliţiei Locale. Activităţile educative vor fi promovate intens în incinta parcului prin organizarea unor întâlniri bilunare între profesori voluntari şi membrii comunităţii. Se vor instala mini-biblioteci mobile şi se va lectura în aer liber ca modalitate de recreere, se vor organiza competiţii sportive sau cursuri de îngrijire a mini-livezii şi mini-grădinii”.