Echipele Craiovei, prima întâlnire cu fanii în 2013

0
412

Handbalistele şi baschetbaliştii au meciuri în seara aceasta la Polivalentă, unde va cânta şi Aurelian Temişan

Anul sportiv 2013 a fost deschis la Sala Polivalentă de turneul internaţional de handbal masculin pentru tineret şi va continua în seara cu debutul echipelor craiovene în noul an. Handbalistele de la SCM Craiova joacă împotriva lui „U” Jolidon Cluj de la ora 17, iar baschetbaliştii întâlnesc de la ora 19.30 echipa Timba Timişoara. Dacă anul trecut publicul putea viziona gratis jocurile echipelor locale, din 2013 vor trebuie să achite preţul unui bilet de intrare, care însă mai degrabă modic, mai ales că SCM Craiova va încerca să organizeze cuplaje la Polivalentă. Preţul unic pentru accesul la ambele partide de astăzi este de 5 lei, iar copiii sub 14 ani au accesul gratuit. Spectatorii se vor putea delecta şi cu un recital al solistului craiovean Aurelian Temişan, dar şi cu un show oferit de trupa de dans „Katamis”. Cele două partide vor fi transmise în direct şi de Digisport 2 şi Digi 24 Craiova. Din nefericire, oficialii clubului SCM nu s-au străduit prea mult să mediatizeze evenimentele de astăzi, nelansând nici măcar invitaţii pentru conferinţa de presă. În schimb, fanii s-au mobilizat deja pentru partidele de azi. Luând exemplul grupării Sezione Ultra, care se află de mai mult timp alături de sporturile de sală, membrii Peluzei Sud ’97 de pe „Ion Oblemenco” şi-au anunţat şi ei prezenţa la meciurile din seara aceasta, astfel încât se anunţă un suport deosebit din partea fanilor pentru echipele craiovene.