Contre verbale între Berlusconi şi şeful diplomaţiei germane

0
367
Silvio Berlusconi

Italia ar putea fi forţată să părăsească zona euro în cazul în care Banca Centrală Europeană (BCE) nu primeşte mai multe puteri pentru a putea asigura ţărilor cu probleme financiare din uniunea monetară costuri mai reduse de finanţare, a declarat fostul premier italian, Silvio Berlusconi. Berlusconi, care a anunţat recent că va conduce din nou formaţiunea politică PDL în alegerile legislative, programate în februarie, a afirmat la postul public de televiziune RAI că BCE trebuie să devină creditor de ultimă instanţă pentru uniunea monetară, potrivit CNBC. „Dacă Germania nu acceptă ca BCE să fie o bancă centrală reală, dacă dobânzile nu coboară, vom fi obligaţi să părăsim euro şi să revenim la vechea monedă pentru a fi competitivi”, a spus Berlusconi. Germanii „nu vor să devină ţapi ispăşitori ai eşecurilor unor lideri italieni din trecut”, iar Europa „nu trebuie să servească pe post de paratrăsnet într-o campanie electorală populistă”, a declarat, în replică, într-un interviu, ieri, şeful diplomaţiei germane, Guido Westerwelle. Aflat într-o vizită la Roma, cu ocazia prezentării, la Ministerul italian de Externe, a unui raport al unor istorici asupra unor crime germane comise în perioada 1943-1945 în Italia, Westerwelle a subliniat, pentru cotidianul „Corriere della Sera”, că „marea majoritate a italienilor ştie bine că Germania nu este responsabilă de problemele Italiei şi de deficitul său public ridicat”. „Germania şi Guvernul german nu participă la campania electorală italiană. Dar ne-am exprimat foarte energic pentru o continuare a politicii de reforme, care a fost angajată” de peste un an de către Guvernul de tehnocraţi condus de către Mario Monti.