Deputaţii şi-au preluat ieri noile mandate

0
320
Mădălin Voicu

Noii deputaţi au venit ieri la Parlament pentru formalităţile de preluare a mandatului, au făcut fotografii, s-au înscris pentru cazare, au luat cartelele de vot. Aceştia au trebuit să treacă pe la mai multe birouri pentru a-şi depune declaraţiile de avere, de interese, de colaborare sau necolaborare cu fosta Securitate, pentru a face fotografii pentru legitimaţiile de parlamentar, dar şi pentru site-ul Camerei Deputaţilor, pentru a-şi lua cartelele de vot, pentru a-şi depune CV-ul şi fişele personale. În privinţa cazării, mulţi au optat pentru hotel. Au venit atât parlamentari aflaţi la al doilea, al treilea mandat, dar şi noi parlamentari, care au fost îndrumaţi de staff-ul Camerei. Printre cei mai vechi deputaţi s-au aflat Mircea Toader, Rodica Nassar, Anghel Stanciu, Georgian Pop, dar şi Mădălin Voicu, el preferând să nu se fotografieze şi să aducă poze de acum 4 ani. Unul dintre deputaţii noi, academicianul Dinu Giurescu, decan de vârstă şi care va conduce prima şedinţă a Parlamentului, s-a arătat interesat de ceea ce se întâmplă în Legislativ: „E un lucru curios, nou, este o etapă nouă, să vedem ce se aşteaptă de la noi”. Cel mai tânăr deputat, Cătălina Ştefănescu, în vârstă de 24 ani, despre care presa a scris că este secretara lui Liviu Dragnea, le-a declarat ziariştilor că a fi în Parlament „nu e o responsabilitate prea mare pentru nici un om, indiferent de vârstă, atât timp cât îşi doreşte să se implice”.