Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, marţi seara, rezultatele la alegerile parlamentare din 9 decembrie, după redistribuire. Conform datelor anunţate de BEC, la Camera Deputaţilor USL a obţinut 273 de mandate, iar la Senat, 122. ARD, principalul adversar al Uniunii Social Liberale, a obţinut la Camera Deputaţilor 56 de mandate, iar la Senat, 21. PP-DD are 47 de deputaţi şi 21 de senatori. În judeţul Dolj, la redistribuire ARD a primit trei fotolii de parlamentari, unul de senator şi două de deputaţi, iar PP-DD – două: un senator şi un deputat.
În judeţul Dolj, aşa cum se ştie deja, situaţia este una specială, pentru că toţi cei 15 candidaţi ai USL au încheiat colegiile cu 50+1 şi la redistribuire au mai fost alocate încă cinci locuri de parlamentari. De la ARD redistribuiţi au ajuns în Parlamentul României Mărinică Dincă – senator şi deputaţii Constantin Dascălu şi Ştefan Stoica. PP-DD Dolj l-a trimis la Senat pe Antonie Solomon, fostul primar al Craiovei, şi la Camera Deputaţilor pe Gigi Neţoiu. În total, judeţul Dolj va fi reprezentat în Parlamentul României de 20 de parlamentari, cei cinci enumeraţi mai sus fiind în opoziţie.
De luni, Gelu Vişan va fi şomer
Este de remarcat procentul lui Gelu Vişan, pe Colegiul Băileşti. Cu numai câteva zile înainte de începerea campaniei electorale, acesta tuna şi fulgera pe un post de televiziune central despre furturile comise de membrii PDL Dolj. Scopul justiţiarului Gelu Vişan a fost atins. A trecut la PP-DD şi a candidat pe Colegiul Băileşti, pe care ieşise deputat în 2008 şi pe care de la PDL îl ocupase Ştefan Stoica. Cei doi s-au bătut şi a câştigat… al treilea: liberalul Daniel Iane. Ştefan Stoica, aşa cum spuneam, a ajuns deputat la redistribuire. A ajuns şi Gelu Vişan ceva: şomer.
Nicolae Giugea, bătut de un „ilustru anonim”
Un alt personaj care a încercat să facă vâlvă prin politica doljeană este fostul prefect Nicolae Giugea. A început cu alegerile locale, când a anunţat că îşi va depune candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, din partea PDL. După ce a văzut sondajele, s-a speriat şi a renunţat la candidatură, în locul lui venind Ştefan Stoica. Acesta a scos un rezultat surprinzător de bun la locale. Nicolae Giugea şi-a luat totuşi inima în dinţi şi s-a prezentat în faţa alegătorilor din Colegiul 3 Senat Cetate-Filiaşi. Este uimitor că a luat 14,83%, adică 7.464 de voturi. Multe. Dar l-a bătut Grigore Ioniţoiu – PP-DD, cu vreo patru sute de voturi.
A crescut numărul parlamentarilor
Conform Biroului Electoral Central, USL a obţinut la Camera Deputaţilor 4.344,288 de voturi valabil exprimate, în timp ce la Senat a adunat 4.457.526. ARD a reuşit să adune la Camera Deputaţilor 1.223.189 de voturi valabil exprimate, iar la Senat, 1.232.318. PP-DD a avut la Camera Deputaţilor 1.036.730 de voturi, iar la Senat – 1.086.822. Pentru Camera Deputaţilor, UDMR a obținut 380.656 de voturi, iar pentru Senat – 388.528.
Datele au fost centralizate marţi, iar, conform acestora, la Camera Deputaţilor – USL are 58%, ARD – 16,5% PPDD – 13,9%, iar UDMR 5,1%. La Senat, USL are 60,1%, ARD – 16,7%, PP-DD – 14,6%, UDMR – 5,2%. Situația mandatelor este următoarea: la Camera Deputaţilor, USL – 273 de mandate, ARD – 56 de mandate, PP-DD – 47 de mandate, UDMR – 18 mandate. În total, sunt 394, la care se adaugă 18 mandate pentru reprezentanţii minorităţilor naţionale. La Senat, USL are 122 de mandate, ARD – 24 de mandate, PP-DD – 21 de mandate, UDMR – 9 mandate. În total, sunt 176 mandate.
Opt partide nu au făcut pragul electoral
Partidele care nu au reuşit să facă pragul electoral sunt PRM, PER, Partidul Popular Maghiar din Transilvania, Partidul Popular, Partidul Alianţa Socialistă, Partidul Popular al Protecţiei Sociale, Partidul Social Democrat al Muncitorilor şi Partidul Naţional Democrat Creştin. În zilele următoare BEC aşteaptă să sosească procesele-verbale pe hârtie şi semnate de reprezentanţii partidelor, iar mâine va fi trimisă situaţia centralizată pentru publicare în Monitorul Oficial.