Competiţiile, programele şi clasele sportive din instituţiile de învăţământ pot reprezenta „salvarea” copiilor şi tinerilor într-un un sistem de deficitar, nesănătos, o infrastructură încă precară şi de lângă diverse „atracţii” nocive
Pe vremuri, copilăria şi adolescenţa se desfăşurau cu precădere în aer liber, iar sporturile şi jocurile deviate din sport, cu sau fără minge, compuneau aproape întregul univers al copiilor şi tinerilor. Acum, sportul este mai puţin „cool” sau la modă. Nu eşti deloc special dacă ştii să jonglezi, să driblezi, dacă sari mai sus sau mai departe, dacă înscrii din afara semicercului, dacă ai precizie, talent, intuiţie. Diversele jocuri sunt catalogate drept , spiritul de competiţie s-a evaporat sau s-a transformat în alte preocupări, iar mulţi copii au parte de o copilărie virtuală. Cândva, cel mai gras copil abia căpăta un loc de portar, o dată cu caterinca de rigoare. Acum, cu Cola şi „Mecul” într-o mână şi joystick-urile în alta ai realizat combinaţia care te aduce rapid spre obezitate. Când suna clopoţelul cohorte întregi de pici se năpusteau să prindă un loc în curtea şcolii şi să demareze o repriză mai scurtă sau mai lungă de joc, cu riscul asumat de întârziere la ora următoare, care implica ascultarea sau chiar o corecţie cu linia la palmă. Acum, sportul se face mai mult din taste sau telecomenzi, competiţia se poartă mai nou între cele mai noi telefoane, cele mai upgradate laptopuri şi cele mai scumpe tablete. Poţi marca gol oricând la PC prin cele mai noi jocuri FIFA şi poţi fugări adversarii la „counter-strike”, nu neapărat trebuie să găseşti locuri pitite necesare la „de-a v-aţi ascunselea”. Pe timpuri, părinţii abia reuşeau să-şi readucă seara odraslele în casă, acum este un challange să-i scoată pe puşti afară, departe de calculatoare şi jocurile promovate online. Terenurile virane, maidanele, cele de bitum din şcoli nu mai există sau nu mai sunt accesibile, astfel încât nici infrastructura nu-i ajută pe copii şi tineri. Pe lângă sălile de sport incluse în programul fostului premier Năstase, în ultimii ani s-au construit terenuri sintetice în fostele spaţii de joc ale şcolilor, însă acestea sunt accesibile doar contra cost după ore, conform protocolului încheiat între instituţiile de învăţământ şi investitorii privaţi. Soluţia ideală ar fi fost amenajarea acestor terenuri cu iarbă artificială chiar de către şcoli şi alocarea lor pentru elevii proprii, în anumite programe speciale, aşa cum se întâmplă în străinătate, cu preţuri minime solicitate de la părinţi, integrate în acel „fond al clasei”, iar investiţia generală şi costurile să fie acoperite din închirierea terenurilor către terţi când acestea rămân libere.
2 ore de sport, şi acelea nerespectate, sunt insuficiente
Pentru copii practicarea sportului se poate face doar în cadru organizat, iar cel din şcoli reprezintă primul pas. Însă picii au parte doar de 2 ore de educaţie fizică săptămânal, iar cei mai mari elevi doar una, şi acestea sunt anihilate de multe ori de dezinteresul elevilor sau al profesorilor şi implicit de interesul altor dascăli, care le „împrumută” orele pentru a-i pregăti la disciplinele de bacalaureat. Scutirile de la ora de sport pentru diverse motive sunt deja o obişnuinţă, în special pentru fete. Cele mai multe dintre acestea sunt nevoite mai să apeleze la săli de fitness sau aerobic pentru a se dezvolta armonios şi a scăpa de kilogramele în plus. De câţiva ani, pentru clasa pregătitoare şi ciclul gimnazial există profesori de sport care se ocupă de orele de sport, însă mai cu seamă pentru lucrul cu cei mai mici copii nu există preocupare pentru instruirea corespunzătoare a acestor intructori-profesori, care trebuie să fie autodidacţi, profesionişti desăvârşiţi pentru a îmbina ideal sportul cu joaca şi a le capta atenţia micuţilor şi a-i educa din punct de vedere sportiv, mulţi dintre aceştia neştiind nici măcar să alerge. Şi aceşti profesori sunt „sabotaţi” de către educatori şi învăţători, care, în condiţiile preluării muncii lor de odinioară de către altcineva rămân tind să rămână fără „obiectul muncii”. Cât despre liceele cu program sportiv, în Craiova acestea sunt: LPS „Petrache Trişcu”, specializat pe scrimă, arte marţiale, lupte, etc, Grupul Şcolar Industrial Energetic, cu specializare pe fotbal, baschet şi fotbal, cât şi Grupul Şcolar „Traian Demetrescu”, acolo unde învaţă elevii Şcolii de Fotbal „Gică Popescu”. Rezultatele sunt notabile, ţinând cont de condiţiile de pregătire şi interesul din ce în ce mai scăzut din partea elevilor, dar evident departe de performanţele şi performerii de altădată.
ONSS şi alte 30 de competiţii pentru şcolarii „amatori”
Pe vremuri se organizau ad-hoc, chiar de către elevi sau unii profesori cu iniţiativă, adevărate turnee, aşa-zisele „campionate” între şcoli ori între cartiere şi străzi, locurile fiind alese pe rând, prin dispute „acasă” şi în „deplasare”. Orgoliile erau mari, iar izbânda îţi conferea un anumit statut, respectat şi apreciat. Cel puţin în judeţul Dolj, conform programei întocmite, se încearcă atragerea, angrenarea copiilor în diverse competiţii sportive, atât prin intermediul disciplinelor Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, care începe de la nivel judeţean, dar şi prin diverse alte competiţii în care nu sunt implicaţi neapărat sportivi legitimaţi, aşa-zişii elevi „amatori” având şi ei ocazia de a-şi etala abilităţile sau pur şi simplu de a face mişcare într-un cadru organizat. Printre acestea, în Dolj se număr: Ziua Naţională „Sportul pentru toţi”, Crosul Primăriei Craiovei” – 27 octombrie, la Hipodrom, Cupa „Dunării” la fotbal şi handbal – decembrie, la Dăbuleni, „Fluturaşul de Aur”, badminton – 17 decembrie, în perioada apropiată, apoi pe parcursul anului şcolar copetitiţii de fotbal, volei, atletism, baschet dansuri sportive. De asemenea, în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar elevii din clasele preprimare, primare, gimnaziale şi liceale şi profesionale iau parte la competiţii de fotbal, baschet, handbal, cros, volei, tenis de masă, oină, badminton, şah şi rugby tag şi rugby în 7, care se desfăşoară începând cu fazele incipiente, pe diverse sectoare din oraş sau în mediul rural până la etapele finale, organizate în primăvară, acolo unde se poate vorbi chiar de atingerea unui nivel de performanţă.
