În perioada 12-15 octombrie, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” organizează cea de-a II-a ediţie a Zilelor instituţiei, un proiect realizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, prin care au fost invitate la Craiova trupe de teatru de păpuşi din ţară şi din străinătate.
Programul debutează cu colocviul „Teatrul de păpuşi sau educaţia cu şi prin păpuşă”, care se desfăşoară astăzi, ora 10.00, la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” şi la care şi-au anunţat participarea regizorii artistici Todor Valov (Bulgaria), Florin Dumitru (directorul Teatrul de Păpuşi „Aşchiuţă” din Piteşti) şi Alina Rece (Craiova), actriţa Alexandra Davidescu, Laszlo Beres – directorul Teatrului Figura Studio Gheorghieni, dr. Daria Dimiu – critic de teatru şi dramaturgul Gheorghe Truţă. Tot astăzi, de la ora 12.00, în sala Teatrului Liric „Elena Teodorini” are loc spectacolul „Scufiţa Roşie” al actorilor Teatrului „Aşchiuţă” din Piteşti (regia Andreea Botescu şi Dan Sava).
Pe aceeaşi scenă vor fi prezentate mâine, 13 octombrie, spectacolele „Fata babei şi fata moşneagului” (ora 10.00) – Teatrul „Colibri”, regia Todor Valov şi „Zulenka” (ora 12.30) – Teatrul de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia, regia Cristian Pepino. Vor urma „Duminica albă” – Teatrul de Păpuşi Kragujevac, Serbia, regia Veselin Bojdev (duminică, 14 octombrie, ora 18.00) şi „Micuţa Dorothy” – Teatrul Liric „Elena Teodorini”, regia Carmen Roibu (luni, 15 octombrie, ora 10.30).