O treime din şcolile doljene, fără autorizaţie sanitară

0
361

Toalete insalubre, clădiri gata să se prăbuşească în orice moment şi multă mizerie. Asta au descoperit inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică în urma controalelor efectuate în şcolile doljene. Pentru nu mai puţin de 220 de unităţi de învăţământ aceştia nu au acordat autorizaţie sanitară de funcţionare chiar dacă de la începutul anului şcolar au trecut deja trei săptămâni. În plus, două unităţi de învăţământ preşcolar au fost închise, iar pentru mai multe grădiniţe au fost retrase autorizaţiile sanitare de funcţionare. Tot în această perioadă de început de an şcolar, în urma controalelor efectuate de medici la clase s-a descoperit că sute de elevi s-au întors din vacanţă cu râie şi păduchi. 

Acţiunile de control demarate odată cu începutul anului şcolar de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Dolj au scos la iveală faptul că o bună parte din unităţile de învăţământ sunt departe de a le oferi elevilor condiţii decente. În continuare, în mediul rural, în multe dintre şcoli, toaletele se găsesc în spatele curţii şi par mai degrabă nişte construcţii improvizate din lemn. Când vine vorba de respectarea normelor elementare de igienă, orice discuţie pare inutilă. Şi mai îngrijorător însă, concluzia inspectorilor sanitari este că, în unele cazuri, toaletele sunt periculoase şi pentru integritatea fizică a elevilor, prezentând risc de accidentare.

Două unităţi de învăţământ preşcolar au fost închise

Astfel de probleme au fost descoperite la două unităţi de învăţământ preşcolar din satul Ochişor – comuna Braloştiţa şi din satul Macrea – comuna Argetoaia, care au fost închise. Inspectorii sanitari au sesizat că acestea funcţionează în clădiri particulare, degradate. În plus, curtea de joacă este comună cu cea a proprietarilor, iar grupul sanitar este, de fapt, o simplă groapă, acoperită cu o construcţie de lemn ce prezintă risc de accidentare pentru preşcolari.

Tot cu ocazia acestor controale, au fost retrase autorizaţiile de funcţionare la Grădiniţa nr. 17 din Craiova, Grădiniţa nr. 1 şi Grădiniţa nr. 4 din Calafat, Grădiniţa nr. 5 şi Grădiniţa nr. 3 din Băileşti. În cazul acestora, reprezentanţii DSP Dolj au sesizat că funcţionează în clădiri vechi, degradate, cu fisuri în pereţi şi plafoane, iar grupurile sanitare sunt degradate. Deficienţe la acoperişul clădirilor, dar şi grupuri sanitare inadecvate au fost descoperite şi la unităţile de învăţământ neautorizate. Adică la Grădiniţa Bucovicior, Grădiniţa Suharu, Grădiniţa Ciocane, Grădiniţa Novacu, Grădiniţa – Şcoala cu clasele I-IV Vela, Grădiniţa –Şcoala cu clasele I-IV Schitul şi Şcoala Argetoaia – localul vechi.

Per ansamblu, din cele 728 de unităţi de învăţământ şcolar şi preşcolar doljene, 11 din mediul urban şi 209 din mediul rural nu au în prezent autorizaţie sanitară de funcţionare.

Sute de elevi cu râie şi păduchi

Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, peste 380 de elevi au revenit din vacanţă cu râie şi păduchi, iar alte câteva sute s-au întors cu boli contagioase. Cazurile au fost descoperite de medici, în unităţile de învăţământ, odată cu începerea noului an şcolar. Probleme au fost deopotrivă în unităţile de învăţământ din mediul urban, cât şi în cele din mediul rural.

Medicii şcolari au depistat pe parcursul triajului epidemiologic numeroase cazuri de pediculoză şi scabie. Nu au lipsit însă nici situaţiile în care aceştia au diagnosticat afecţiuni mai grave, aşa cum ar angina – care poate provoca boli la nivelul plămânilor, scarlatina sau varicela.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, scopul triajului epidemiologic este acela de a controla elevii care vin din afara comunităţii şi pot aduce cu ei diverse afecţiuni, unele cu potenţial infecto-contagios. Controlul se face, în fiecare clasă, de medicul şcolar sau, după caz, de medicul de familie şi cadrele didactice. Fiecare copil este întrebat dacă a avut probleme. Cei care sunt identificaţi cu afecţiuni sunt scoşi în afara comunităţii şcolare până se vindecă. În tot acest timp primesc tratament.

748 de elevi, diagnosticaţi cu probleme de sănătate

Conform reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Dolj, triajul epidemiologic, după vacanţa de vară din acest an, s-a realizat în 191 de şcoli din unităţi de învăţământ şi creşe din mediul urban şi 585 din mediul rural. Din cei 122.840 de copii înregistraţi în documentele şcolare şi la creşe au fost examinaţi 94.027, probleme fiind depistate la 748 dintre aceştia. Potrivit medicilor, în urma controalelor a fost descoperit un caz de scarlatină, unul de varicelă, trei cazuri de gripă şi 171 de cazuri de angină.

Surpriza neplăcută este însă că, în cazul a zece dintre copiii examinaţi, doctorii au descoperit scabie sau râie, aşa cum se spune în termeni populari. Cele mai multe sunt cazurile de pediculoză (păduchi), acestea fiind întâlnite la 186 de elevi din oraş şi la 190 de copii din rural.

Igienă, fără acces la apă curentă şi canalizare

Lipsa de igienă a elevilor poate fi considerată şi un rezultat al faptului că sunt destule unităţi de învăţământ care încă nu au acces la reţeaua de apă curentă şi canalizare. Medicii spun că afecţiunile cauzate de igiena precară sunt de cele mai multe ori contagioase. Din acest motiv, este necesară o supraveghere pe o perioadă cât mai îndelungată a întregii comunităţi şcolare. În mediul urban sarcina le revine medicilor şcolari, însă numărul acestora nu permite de fiecare dată efectuarea triajului epidemiologic.

Şi mai greu este în comunităţile din mediul rural, unde responsabilitatea monitorizării elevilor aparţine medicilor de familie, care trebuie însă să se ocupe, în acelaşi timp, de toate categoriile de bolnavi, din localitatea respectivă. În plus, pe agenda de lucru figurează în mod obligatoriu şi deplasări la domiciliul pacienţilor, ceea ce de multe ori înseamnă şi parcurgerea câtorva kilometri, dintr-o comună într-alta, în funcţie de aria în care au responsabilităţi. În aceste condiţii, este dificil ca un medic de familie să reuşească verificarea medicală a elevilor, mai mult de două ori pe an, la începutul fiecărui semestru.