SUA: primul duel televizat între Obama şi Romney

0
393

Prima confruntare televizată între republicanul Mitt Romney şi democratul Barack Obama, consacrată economiei, sănătăţii, rolului guvernului şi guvernanţei, înaintea alegerilor prezidenţiale americane din 6 noiembrie, a avut loc azi noapte (ora 4 AM), fiind retransmisă de CNN şi găzduită de Universitatea din Denver (Colorado). Alte două dezbateri sunt programate la 16 octombrie, la New York, pe politică internă şi externă, şi 22 octombrie, la Boca Raton (Florida), exclusiv pe politică externă. Cu cinci săptămâni înainte de alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie a.c., republicanii au motive de îngrijorare. Barack Obama a accentuat ecartul în statele cheie şi Mitt Romney nu poate remonta diferenţa. Din fericire, nu crede în sondaje, deşi ultimul dintre acestea (Gallup) arată că 63% dintre americani opinează că Obama va fi reales, faţă de 31% care cred că Mitt Romney va câştiga. În unele state. Potrivit unei anchete sociologice ABC/Washington Post, în statele indecise 52% dintre electori sunt favorabili actualului preşedinte, faţă de 42% cât are rivalul său. Dar la nivel naţional ecartul este extrem de sensibil între cei doi candidaţi: dacă alegerile ar avea loc astăzi, 49% dintre americani l-ar vota pe Obama şi 47% pe Romney. Ce se aşteaptă de la aceste confruntări televizate, de acum tradiţionale, este evitarea bâlbelor şi erorilor de comunicare, de care n-au scăpat mulţi dintre candidaţii la Casa Albă. Luni, Mitt Romney a publicat un articol în „Wall Street Journal”, denunţând greşelile administraţiei Obama după atacul de la Benghazi, în Libia. El a încercat să exploateze faptul că preşedintele a evitat folosirea termenului de „terorism”, dar „găselniţa s-a dovedit zadarnică, scandalul nemuşcând dincolo de cercurile neo-conservatoare”. Fireşte, este greu de anticipat comportarea celor doi candidaţi în dezbaterea menţionată, dar pentru unii analişti şansele lui Mitt Romney sunt destul de reduse, şi ceea ce nu funcţionează în opinia strategului republican Ed Rollins este tocmai „mesajul”. Care nu prinde, la care se mai adaugă nu puţinele gafe săvârşite până în prezent.