Cunoscutul critic şi istoric de artă, Paul Rezeanu, este propus pentru a i se decerna titlul de cetăţean de onoare al Craiovei. CV-ul acestuia este unul impresionant. Imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie din Bucureşti, acesta s-a detaşat în Craiova, devenind, în scurt timp, directorul Muzeului de Artă, instituţie pe care a condus-o timp de 34 de ani, încheindu-şi cariera cu rezultate excepţionale. Paul Rezeanu este recunoscut însă pentru studiile de cercetare în domeniul artei, aşezând în bibliotecile de specialitate 32 de volume de istorie şi istoria artei şi o mulţime de articole şi referate, publicate în revistele culturale. În cadrul şedinţei festive, cuprinse în programul Zilelor Craiovei, vor mai primi distincții asemănătoare comandorul Aurelian Cojocaru şi actorul craiovean, Valer Dellakeza.