PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CRAIOVA
Str. A.I. Cuza, Nr. 7 Craiova, 200585
Tel.: 40251/416235 Fax: 40251/411561
consiliulocal@primariacraiova.ro
www.primariacraiova.ro
DIRECŢIA SERVICII PUBLICE
Serv. Administrarea şi Monitorizarea Serviciilor de Utilitate Publică
Comp. Administrare şi Monitorizare Transport Public Local şi Siguranţa Circulaţiei
ANUNŢ
În conformitate cu prevederile art.12 coroborat cu art. 37, alin. (1) şi (3), din Legea nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 24.09.2012 – 07.12.2012, Autoritatea de Autorizare din cadrul Primăriei municipiului Craiova efectuează verificări privind existenţa şi valabilitatea documentaţiilor care au stat la baza eliberării autorizaţiilor taxi pentru transportatorii autorizaţi – persoane fizice, asociaţii familiale şi persoane juridice.
Conform prevederilor Legii nr. 38/2003 cu modificările şi completările ulterioare, transportatorii autorizaţi se vor prezenta, la sediul Primăriei municipiului Craiova din str. A.I.Cuza, nr.1 – camera 308, cu următoarele documente, în original:
– autorizaţia taxi,
– certificatul de înmatriculare autoturism cu talonul pentru I.T.P.
– cartea de identitate,
– certificatul de agreare taxi,
conform următorului grafic: