Ministrul de Externe, Titus Corlăţean (foto), a declarat, miercuri seară, la Realitatea TV, că în 2011, deşi îndeplinise criteriile de aderare, România nu a fost primită în Schengen din raţiuni politice, iar anul acesta, şi cu referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu şi fără, obiectivul este dificil de atins. „Anul trecut, Comisia Europeană şi majoritatea statelor membre au spus: România a îndeplinit criteriile de aderare, cu eforturi, cu buget alocat, eforturi depuse de mai multe guvernări la rând. Şi cu toate astea n-am intrat. De ce? Au fost unul, două state care s-au opus din raţiuni de politică internă”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, întrebat cum influenţează controversele din jurul referendumului de demitere a lui Traian Băsescu decizia privind aderarea la Schengen. Titus Corlăţean a mărturisit că poziţia Olandei, care este în campanie electorală, nu s-a schimbat. „Deci, cu, fără referendum, ar fi fost un element de dificultate”, a precizat şeful diplomaţiei, adăugând că e de datoria României să facă în continuare demersuri pentru ca acest subiect să fie pe agenda Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, „în speranţa că prin demersurile pe care le facem şi în zilele următoare pe diferite niveluri să putem obţine un rezultat pozitiv”. „Nu spun că este simplu, nu spun că este cel mai probabil, spun că e de datoria noastră să facem eforturi până la capăt”, a conchis Corlăţean.
Potrivit NewsIn, la Consiliul European din martie s-a decis ca la Consiliul JAI din 19-20 septembrie să se ia o decizie privind aderarea României şi Bulgariei la Schengen. Există, însă, ţări care nu ar dori ca acest subiect să fie inclus pe agenda JAI.
Acasă Actualitate Actualitate internă Se fac eforturi ca aderarea noastră la Schengen să fie discutată la...