Grecia se pregăteşte de noi reduceri

0
301
Antonis Samaras

Guvernul elen se pregăteşte să efectueze o nouă rundă de reducere a salariilor şi pensiilor din sectorul public, precum şi concedierea câtorva mii de bugetari, în cadrul noului pachet de austeritate, necesar pentru a convinge creditorii externi să acorde următoarea tranşă din programul de finanţare. Detaliile planului nu sunt încă oficiale, însă surse guvernamentale elene au afirmat că printre noile măsuri se va număra o tăiere „largă” a prestaţiilor din sistemul public de pensii, precum şi reduceri salariale şi concedieri în sectorul public, potrivit WSJ.com. Premierul Antonis Samaras trebuie să prezinte creditorilor externi un plan pentru economii suplimentare de 11,5 miliarde euro în următorii doi ani, pentru a convinge UE, FMI şi Banca Centrală Europeană să deblocheze următoarea tranşă, de 31 miliarde euro, din programul de finanţare externă de 130 miliarde euro convenit în prima parte a acestui an (în prelungirea acordului de 110 miliarde euro încheiat în 2010). Tranşa a fost programată iniţial pentru luna iunie, dar turbulenţele politice de la Atena au determinat amânări. Samaras se va întâlni astăzi cu preşedintele Eurogroup (forul miniştrilor de Finanţe din zona euro), Jean-Claude Juncker, care va efectua o vizită de o zi la Atena, iar vineri va merge la Berlin, pentru discuţii cu cancelarul Angela Merkel, după care, sâmbătă, se va întâlni, la Paris, cu preşedintele Francois Hollande. Recesiunea severă din Grecia, unde Produsul Intern Brut a scăzut cu 20% în ultimii patru ani, împiedică guvernul să adune suficiente venituri la buget pentru a-şi respecta angajamentele în domeniul consolidării fiscale. Totodată, programul de privatizări convenit cu UE, FMI şi BCE este în întârziere. Guvernul elen vrea o amânare cu doi ani a termenelor privind consolidarea fiscală cuprinse în acordul de finanţare externă, ceea ce ar presupune şi suplimentarea împrumuturilor acordate de partenerii externi, dincolo de cele 240 miliarde euro promise Greciei.

De la începutul crizei datoriilor de stat din Grecia, la finele anului 2009, angajaţii şi pensionarii din sectorul public au suferit o reducere a veniturilor cu până la 40%, după trei pachete succesive de măsuri de austeritate. Printre măsurile aflate acum în discuţie se numără reducerea pensiilor mici, de până la 800 de euro pe lună, cu 1-2%, şi a pensiilor mari, de peste 2.000 de euro, cu 15%. Totodată, statul vrea să reducă şi să limiteze pensiile suplimentare, să scadă numărul celor care se pensionează anticipat, să reevalueze dosarele celor care primesc prestaţii sociale sau pensii ridicate şi să reducă cu o treime salariile din companiile şi organizaţiile de stat. Guvernul vrea, de asemenea, să plaseze 35.000 de bugetari într-o „rezervă de muncă”, unde vor primi salarii puternic reduse, însă unul dintre partidele din coaliţie se opune vehement acestei propuneri. Alte tăieri luate în calcul, potrivit surselor oficiale, ar fi scăderea cu un miliard de euro a bugetului public de sănătate şi tot cu un miliard a cheltuielilor pentru apărare, cu eficientizări la educaţie şi administraţia locală.