Washingtonul, circumspect la evoluţiile politice din România

Ieri s-a aflat la Bucureşti Philip Gordon, asistentul secretarului de stat american Hillary Clinton, venit „pentru a discuta despre îngrijorarea SUA în legătură cu ultimele acţiuni guvernamentale care ameninţă separarea democratică a puterilor în stat şi slăbesc independenţa democratică a instituţiilor statului”. Fiindcă aşa sună comunicatul Departamentului de Stat. Cam ciudat, dar asta este. Philip Gordon a avut o agendă încărcată, programate fiind întâlniri separate cu Traian Băsescu, apoi cu Crin Antonescu, alături de miniştrii Corneliu Dobriţoiu şi Titus Corlăţean, la Palatul Cotroceni, după-amiază oficialul american întreţinându-se cu premierul Victor Ponta. Bombardat cu atâtea pachete de explicaţii, diametral opuse, este clar că uşor nu i-a fost nici lui Philip Gordon să înţeleagă intimitatea conflictului constituţional, aflat în gestiunea CCR. Şi, mai ales, soluţia democratică a ieşirii din blocajul politic prelungit în care se află Bucureştiul. Aşa cum sună comunicatul Departamentului de Stat, în orice lectură repetată, sentimentul de informare precară, partizană, devine evident. Percepţia deformată este indusă de informaţiile furnizate în prealabil. Ambasadorul SUA la Bucureşti se numeşte Mark Gittenstein, ale cărui ieşiri în public le cunoaştem. „Ne pasă de România, ne este un prieten şi un partener cu care avem un parteneriat strategic. Ne pasă de democraţia din România şi facem tot ce se poate pentru a susţine statul de drept şi independenţa instituţiilor şi suntem preocupaţi de această situaţie” i-a spus Philip Gordon preşedintelui interimar, Crin Antonescu. În logica noastră, Philip Gordon a plecat bulversat de la Bucureşti, neştiind ce să creadă, dacă şi-a propus aşa ceva. Cu toate astea a aflat, poate, că românii au mers la referendum la 29 iulie a.c., convinşi până în măduva oaselor că, în democraţie, votul rezolvă totul. Aidoma americanilor. Democrat fiind, bănuim, Philip Gordon a trăit în decembrie 2000 „una dintre cele mai nefericite decizii ale Curţii Supreme din Florida, din toate timpurile”, în cazul Bush versus Gore, aşa cum menţionează Bill Clinton în memoriile sale „Viaţa mea” (Ed. Rao, 2005, pp.961). Bill Clinton, fostul preşedinte al SUA şi soţul lui Hillary Clinton, împreună vizitând Bucureştiul, se arăta în memoriile sale „consternat” de decizia Curţii Supreme din Florida, care oprise renumărarea voturilor, oferind victoria lui George W. Bush. Dacă Al Gore obţinea mai multe voturi decât Bush în Florida, ceea ce se întâmplase, Curţii Supreme i-ar fi fost mult mai greu să ofere preşedinţia lui Bush Jr.. Guvernatorul Floridei era unul din fraţii viitorului preşedinte. Se spune că lui Al Gore nu i-ar fi lipsit umorul şi la întâlnirea cu Bill Clinton, al cărui vicepreşedinte fusese, ar fi spus că, deşi câştigase votul popular, nu era nevoit să fie şi preşedinte. S-a dedicat cercetărilor privind încălzirea globală şi studiul său, „Un adevăr incomod”, a primit în 2007 premiul Oscar pentru cel mai bun film documentar. Neîndoielnic, Washingtonul a fost dezinformat, şi încă sistematic, de evoluţiile politice din România, unde, potrivit Monicăi Macovei, suntem ameninţaţi cu „un război civil”, dezvoltare logică din „lovitură de stat”. Alţi fanatici ultraconservatori îi ţin isonul, fără nici o remuşcare. Făcând rău ţării, dacă asta mai contează. Bill Clinton vorbea de „consternarea” sa la decizia Curţii Supreme din Florida. La „consternarea” celor 7,5 milioane de români care au pus ştampila pe „Da” la referendumul din 29 iulie, în aşteptarea deznodământului, plini de încredere pentru faptul că Parchetul General a trecut la numărătoarea lor, trebuie să se gândească şi Philip Gordon, când va întocmi raportul pentru secretarul de stat american Hillary Clinton.