USL va depune o moţiune simplă la Senat împotriva lui Baconschi

0
356

Teodor Baconschi

USL va depune o moţiune simplă la Senat împotriva ministrului de Externe, Teodor Baconschi, în urma declaraţiilor sale privind votul prin corespondeţă, şi a început strângerea de semnături pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă la Camera Deputaţilor, anunţă deputatul PSD Cristian Rizea: „Am demarat de ieri (n.r. – luni) strângerea de semnături pentru iniţierea unei comisii de anchetă privind activitatea domnului ministru Baconschi şi privind declaraţiile sale. Inclusiv vom depune la Senat o moţiune simplă pe această temă, pentru că mi se pare un lucru care este de domeniul fantasticului”. Liderul PNL Crin Antonescu i-a cerut, luni, premierului Emil Boc, să-l destituie pe ministrul de Externe: „Vorbim despre demitere, pentru că despre onoare şi demisie îmi inchipui greu că ar putea fi vorba în acest caz. Motivul pentru care îi cer oficial premierului demiterea lui Baconschi este acela că, în calitatea sa de ministru de Eexterne – care nu încetează pe parcursul unei reuniuni de partid – domnia sa a afirmat public ceea ce ştiam – că proiectul privind introducerea votului prn coresondenţă e gândit şi se urmăreşte a fi adoptat ca un instrument pentru a procura fraudulos voturi pentru PDL”.