Italienii şi-au dat ultimul cuvânt: Staţia de epurare va fi gata într-o lună

0
320

Aflat în vizită la Făcăi, directorul firmei EMIT Italia a dat asigurări ferme că staţia de epurare a Craiovei va fi terminată până la sfârşitul lunii iunie. De altfel, reprezentantul constructorului a fost invitat special de autorităţile locale ca să se plimbe pas cu pas pe şantier pentru a garanta că promisiunile pe care le fac se vor şi confirma.

Directorul EMIT Italia, Lanati Ettore, a venit la Craiova pentru a se convinge că echipa sa de constructori va reuşi să termine lucrarea la termenul convenit, 30 iunie. Însoţit de viceprimarul Craiovei, Mărinică Dincă, acesta s-a plimbat pe şantierul de la Făcăi, declarându-se apoi mulţumit de tot ceea ce a văzut. “Am făcut un tur al staţiei şi suntem foarte încântaţi de progresul de aici. În câteva luni, nivelul s-a ridicat foarte mult, ceea ce înseamnă că echipa a lucrat corespunzător. Suntem siguri că vom putea să păstrăm acelaşi ritm de lucru şi, în câteva săptămâni, Craiova va avea o staţie de epurare”, a declarat directorul EMIT, Lanati Ettore.

Edilii au schimbat tactica: se conving din două părţi

La rândul său, viceprimarul Craiovei, Mărinică Dincă, a precizat că a insistat ca însuşi directorul firmei de construcţii italiene să bată drumul până la Craiova pentru a-i putea confirma că lucrarea va fi finalizată la data-limită. “Astăzi avem o ultimă evaluare înainte de data de 30 iunie, când trebuie să se finalizeze. Sunt prezenţi reprezentanţii firmei EMIT din Italia, pe care i-am invitat cu scopul principal de a face această ultima verificare şi de a ne da asigurări că se va lucra în acelaşi ritm susţinut pentru a putea să terminăm lucrarea”, a ţinut să specifice viceprimarul Mărinică Dincă. Acordul verbal al directorului EMIT Italia este susţinut şi de graficele de lucru.

Şi la noi ca-n Brescia

De altfel, în  urmă cu câteva zile, viceprimarul Craiovei, împreună cu directorul Companiei de Apă Oltenia, Doru Buruiană, care va primi spre exploatare această staţie, s-au deplasat în Italia, unde au zăbovit mai multe zile cu acelaşi scop: să se convingă că firma italiană dă dovadă de înaltă calificare în domeniu – cu toate că lucrarea la Făcăi se apropie de sfârşit. “Am fost în Italia şi am vizitat câteva staţii de epurare construite de ei, de la Milano, Brescia şi Bergamo. Cea de la Brescia este foarte asemănătoare cu cea de la noi, în sensul că deserveşte tot o comunitate de vreo 250.000 de persoane, şi arăta chiar foarte bine. Lucrarea noastră nu diferă mult şi m-am convins că suntem pe o pistă bună”, a mai spus Dincă.

Teoretic, scoate o apă curată ca lacrima

Autorităţile locale au declarat, ieri, că staţia e ca şi terminată din punctul de vedere al construcţiilor. Cei 350 de muncitori cu care lucrează firma EMIT Italia urmează să-şi încheie activitatea în cel mult două săptămâni. “După data de 30 mai, pe şantier nu se va mai afla nici un constructor civil. De atunci, timp de o lună se va lucra numai pe partea de instalaţii, racorduri şi echipamente”, a dezvăluit Constantin Puşcu, şeful Unităţii de Implementare a proiectelor ISPA din cadrul Companiei de Apă Oltenia. Primul termen a fost dat pe 30 decembrie, când a fost definitivată prima componentă a staţiei, urmând ca până pe 30 iunie să fie terminate şi celelalte două care fac tratarea bilogică şi chimică – îndepărtarea azotului şi fosforului care sunt depuse în apa reziduală.

Automatizată până-n dinţi

Dacă se va respecta acest termen, Craiova ar trebui să aibă una dintre cele mai moderne staţii de tratare a apei din ţară. Pe lângă calitatea construcţiei în sine, investiţia se va remarca prin dotarea tehnică superioară. “Fiind deosebit de automatizată, la staţia de epurare de la Făcăi nu vor lucra decât maximum zece oameni. Persoana care va fi desemnată să coordoneze această investiţie va putea să facă acest lucru de acasă, având în faţă doar un laptop”, a adăugat viceprimarul Mărinică Dincă. Investiţia a fost demarată încă din 1988, dar a fost reluată de municipalitatea craioveană în 2003 şi 2007, cu suma de 25 milioane de euro, prin intermediul programului ISPA. Lucrarea este necesară Băniei pentru că noile sisteme de canalizare nu pot fi folosite fără o staţie de epurare.