Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, aseară, că fostul ministru de Interne Ioan Rus a fost “păcălit sau incorect informat” cu privire la numărul alegătorilor, dar şi “naiv”, recunoscând că a făcut presiune public asupra acestuia.
Băsescu a comentat acuzaţiile lui Ioan Rus, de la momentul demisiei, privind presiunile la care a fost supus el şi Ministerul de Interne din partea lui Traian Băsescu şi Crin Antonescu. “Văd că domnul Crin Antonescu spune că nu a făcut niciun fel de presiune asupra domniei sale, iar eu spun că da, am făcut, prin declaraţiile pe care le-am făcut de aici, care s-au dorit tot timpul o atenţionare cu privire la modul de întocmire a listelor”, a spus Băsescu.
El a precizat că a ratat momentul în care putea contesta veridicitatea listelor electorale permanente şi trebuie să accepte acum cifra anunţată de BEC. “Nu le-am contestat în timp util (listele permanente, n.r.), nu mai am dreptul la contestaţie şi trebuie să accept cifra pe care Ministerul de Interne a făcut-o şi publică, a dat-o şi BEC şi Curţii Constituţionale, 18,3 milioane. Eu îi transmit acum domnului ministru Rus, pe care nu-l suspectez de rea credinţă – este clar că domnul ministru Rus a fost păcălit, sau incorect informat. Dânsul a ieşit şi a spus cu gura dânsului, am actualizat listele de la alegerile locale, deci este clar că a fost naiv, şi arătându-ne că a scăzut numărul de electori cu circa 20 de mii între locale şi referendumul de destituire”, a spus preşedintele suspendat.
Băsescu a susţinut că în listele electorale permanente ar fi trebuit incluşi şi cei peste 400 de mii de români care au domiciliu în străinătate. “Suntem în ţara birocraţiei desăvârşite, nimeni nu face adresa la instituţia care deţine acum listele electorale (…) Nu cred că are nevoie Curtea de listele nominale, pentru că acolo sunt 18,3 milioane de români cu numele scrise acolo, nu văd cine ar lua cele 18 milioane să le inventarieze cu creionul să vadă dacă atunci când le adună om cu om iese 18 milioane. Cred că documentul de care are nevoie Curtea este cel care se află şi pe site-ul Biroului Electoral Central, cel care vizează judeţele”, a mai comentat Băsescu.