Căbulea, urmărit penal pentru că i-a spus lui Manoloiu ce să răspundă CCR

0
433

Ioan Nicolae Căbulea a dispus ca şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor, chestorul Manoloiu Constantin, să întocmească actul oficial, conform căruia MAI nu-şi poate „asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente”, informează Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Drept urmare, Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul PICCJ au dispus, ieri, începerea urmăririi penale faţă de Ioan Nicolae Căbulea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată, prevăzută de art. 248 raportat la art. 248 indice 1 Cod penal, informează Ministerul Public.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut faptul că învinuitul, la data de 1 august 2012, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, respectiv de asigurare a continuităţii conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu ştiinţă, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile ce îi reveneau în temeiul funcţiei deţinute”, precizează sursa citată. Astfel, învinuitul Ioan Nicolae Căbulea ar fi dispus învinuitului Manoloiu Constantin – chestor de poliţie şi director al Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – să întocmească un act oficial, respectiv adresa nr. 3479199, conform căreia MAI nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente. Căbulea a fost audiat ieri la PÎCCJ.