O lecţie dată de olteni la referendum

0
360

Odată rezultatele finale oficiale ale referendumului anunţate, în aşteptarea şi după decizia CCR, sunt sigur că vor exista multe opinii şi analize despre ce a funcţionat şi ce n-a funcţionat în încercarea de a-l demite pe preşedintele Băsescu. A fost, cert, un referendum cu un scop legitim – tragerea la răspundere a unui preşedinte care şi-a batjocorit ani de zile poporul; semnele de întrebare ţin doar de tactica politică folosită.

Anticipând puţin, aş spune că întrebarea şi provocarea pe care le-am identificat înainte de referendum rămân şi după – cum aducem în realitate o Românie normală, mai solidară, mai puţin sfâşiată de ură, în care să existe o speranţă sinceră într-un viitor mai bun pentru fiecare. Cu sau fără Traian Băsescu la Cotroceni, direcţia de normalizare rămâne neschimbată. Desluşirea unui Plan coerent pentru România este la fel de obligatorie ca şi înainte de 29 iulie.

Până când, însă, toate contururile tabloului referendumului ne vor apărea clar în faţa ochilor, aş vrea să spun câteva cuvinte pentru cei 8,455 milioane de români care au participat duminică la vot. Gestul vostru a fost unul fundamental pentru România, căci a transmis semnalele corecte atât în ţară, cât şi în străinătate! Glasul vostru nu poate fi nici neglijat, nici trecut cu vederea, deşi trăim în ţara în care un Preşedinte, ales cu 5,2 milioane de voturi şi renegat de 7,4 milioane de români, se face că plouă şi se laudă cu victorii altfel greu de sesizat! Vă mulţumesc că aţi dat substanţă şi soliditate democraţiei noastre!

Gândul meu special după acest vot se îndreaptă către olteni. Olt, Mehedinţi şi Teleorman sunt judeţe campioane, cu o prezenţă la vot de peste 70%, în Vâlcea peste 60% dintre locuitori şi-au exprimat dreptul democratic, în Gorj peste 55% dintre cei aflaţi pe listele electorale s-au prezentat la vot, peste 90% dintre ei votând pentru demiterea lui Traian Băsescu. Sunt sigur că dacă la nivelul întregii ţări ar fi existat măcar jumătate din determinarea celor din Dolj, rezultatul referendumului ar fi fost unul fără putinţă de interpretare sau negare. Îi felicit pe olteni că, în ciuda greutăţilor cu care se confruntă, au ales să trateze democraţia ca pe o soluţie şi nu ca pe o problemă! Îi felicit pe toţi acei olteni, politicieni şi cetăţeni, care s-au zbătut pentru ca adevărul despre ultimii opt ani ai României să fie spus şi consemnat oficial!

Cu 51,57% participare la vot, Doljul a fost printre primele judeţe ale ţării în ceea ce priveşte interesul pentru o alegere altfel fundamentală pentru România. Liderii politici locali ai USL şi-au făcut datoria, iar oamenii au înţeles importanţa votului şi peste 300.000 dintre ei au ales să voteze. În colegiul senatorial pe care îl reprezint în Parlament, Dăbuleni – Segarcea – Bechet, oamenii au fost la fel de hotărâţi şi serioşi ca întotdeauna. 62,56% dintre ei au ales să meargă la vot pentru a-şi face glasul auzit. Doljul şi Oltenia sunt cu mult mai mult decât bazinul electoral numărul 1 al PSD şi al USL – sunt o regiune a oamenilor interesaţi şi preocupaţi de soarta României, care preferă implicarea şi acţiunea votului. Îi felicit pe oltenii mei implicaţi şi sunt mândru, încă o dată, să-i reprezint în Parlament!

MIRCEA GEOANĂ