Peste 300 de morţi în tornadele din SUA

0
408

Bilanţul tornadelor din sud-estul SUA a depăşit 300 de morţi, în şase state devastate de furtuni. Oficialii din Alabama au anunţat 194 de morţi numai în statul lor, după ce oraşele Tuscaloosa şi Birmingham au suferit distrugeri de proporţii. Sute de locuinţe şi afaceri au fost distruse şi alte sute au fost avariate. De asemenea, zeci de drumuri sunt impracticabile din cauza copacilor căzuţi. „Practic a distrus cartiere şi cartiere din oraş”, a declarat primarul din Tuscaloosa, Walter Maddox, pentru CNN.

La Birmingham, primarul William Bell a precizat că zona cea mai grav afectată are o lăţime de peste 1.500 de metri, în timp ce reprezentanţi ai Crucii Roşii au anunţat că multe ambulanţe au fost trimise pe străzile din oraş. Sunt „exact ca taxiurile la New York”, a declarat purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii, Chris Osborne.

Alte peste 30 de persoane şi-au pierdut viaţa în statul Mississippi, iar zeci au murit în Tennessee, Georgia, Virginia, Kentucky şi Arkansas, au anunţat autorităţile.

Pe lângă tornade, regiunea din Texas până în Tennessee a fost afectată de precipitaţii abudente, iar unele zone se confruntă cu inundaţii. Aproape un milion de persoane au rămas fără curent electric, după ce furtunile au dărâmat numeroşi stâlpi de curent.

Preşedintele american Barack Obama a ordonat ajutor federal imediat pentru Alabama, inclusiv trimiterea de unităţi de căutare şi salvare. „Inimile noastre sunt alături de toţi care au fost afectaţi de această distrugere şi salutăm eforturile eroice ale celor care au lucrat, neobosiţi, pentru a răspunde dezastrului”, a spus Obama într-un comunicat. Sute de membri ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru a ajuta în zonele cele mai grav afectate.