“Şi noi avem dreptul la exprimare” – Copiii bolnavi de cancer au învăţat să se exprime prin joc şi culoare

0
396

Timp de şase luni, Asociaţia “Peoples in Difficulty” în parteneriat cu Fundaţia pentru Comunitate, a desfăşurat vreme de şase luni proiectul “Şi noi avem dreptul la exprimare”, finanţat prin Programul pentru Sănătatea Copiilor MOL România.

Astfel, 20 de copii care suferă de cancer în diferite forme, internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, au beneficiat de un program de terapie educaţională şi de consiliere psihologică. Potrivit organizatorilor, prin dezvoltarea acestui proiect s-a urmărit formarea unei comunităţi terapeutice eficiente bazate pe relaţii sufleteşti profunde, apropiate, ce duc la trăiri sociale cu ecou pe tot parcursul vieţii. <<Proiectul “Şi noi avem dreptul la exprimare” a vizat un număr de 20 de copii bolnavi de cancer, fiind realizat împreună cu Secţia de Onco-Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova. S-a dorit formarea unei comunităţi terapeutice bazate pe relaţii sufleteşti profunde apropiate ce duc trăiri sociale pe tot parcursul vieţii, iar scopul principal a fost crearea unui climat psiho-educaţional în vederea formării şi dezvoltării comportamentelor adaptative la copiii aflaţi în dificultate. Proiectul a fost conceput astfel încât prin art-terapie grupul ţintă să poată să-şi descopere aptitudini pe care din cauza bolii nu le-a putut materializa. Astfel, prin intermediul terapiei prin artă, am încercat să-i ajutăm să-şi exprime sentimentele, să se autocunoască, dar, mai ales, să-şi contureze aptitudini precum cele de lider al grupului, manager în activităţi de focus grup, iniţiatori ale unor activităţi de autocunoaştere. Ne-am bazat foarte mult pe activităţi de focus grup pentru că, de regulă, copiii reacţionează mult mai bine atunci când lucrează în grup şi nu individual>>, aexplicat Andreea Zamşa, preşedintele Asociaţiei “Peoples in Difficulty”. 

Consiliere psihologică în fiecare săptămână

În fiecare săptămână, pe toată durata proiectului, psihologul asociaţiei, Codruţa Ignat, a efectuat analiza psihologică a copiilor, analiză ce s-a bazat în principal pe joc şi pe determinarea unor comportamente adaptative pe baza imaginilor cu personaje de basm şi desene animate, imagini care au ajutat analistul să determine eventualele deviaţii sau îndreptări de comportament. “Ne-am dorit foarte mult să vedem dacă în urma bolii şi a tratamentului pe care copiii l-au primit pe toată durata spitalizării, s-au produs anumite deformări în ceea ce priveşte comportamentul acestora. În cadrul proiectului nostru, copiii au învăţat să se exprime prin culoare şi desen, să-şi exprime stări sufleteşti prin colaje, şi să-şi recapete inventivitatea prin joc. Copiii s-au simţit bine, au perceput totul ca pe un joc şi nu ca pe un proiect. Un singur inconvenient a fost fost faptul că în fiecare săptămână erau alţi copii, iar terapia trebuia luată de la capăt. I-am lăsat să se desfăşoare, să aibă iniţiativă, pentru că în starea lor îşi doresc să fie în prim plan”, a explicat psihologul Asociaţiei “Peoples in Difficuly”, Codruţa Ignat.

 

Proiectul “Şi noi avem dreptul la exprimare” a fost finanţat în totalitate de către Fundaţia pentru Comunitate, Programul pentru Sănătatea Copiilor MOL România şi a avut o valoare de 15.500 lei.