Prefectul judeţului Teleorman, acuzat de corupţie şi conflict de interese

0
333
Teodor Niţulescu

Prefectul de Teleorman, Teodor Niţulescu, a fost găsit incompatibil de inspectorii de integritate, care l-au reclamat la Parchet şi pentru conflict de interese, întrucât a atribuit în această iarnă fonduri pentru deszăpezirea drumurilor unei societăţi unde fiii săi sunt asociaţi. În urma evaluărilor demarate la data de 8 februarie 2011, s-a constatat că Teodor Niţulescu s-a aflat, în perioada 17 februarie-27 octombrie 2011, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de prefect al judeţului Teleorman şi calitatea de asociat unic la SC GRUP NTIR SRL. În 10 februarie 2012, Teodor Niţulescu, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman, a solicitat Guvernului României, ca urmare a căderilor masive de zăpadă şi de viscol, alocarea de fonduri pentru activităţile şi măsurile preventive ce se vor întreprinde de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Teleorman. La aceeaşi dată, 10 februarie 2012, între Primăria comunei Stejaru şi SC VENUS MOB SRL – unde Iulian Mihai şi Radu Codruţ, fiii lui Teodor Niţulescu, sunt asociaţi (23 martie 2011, până în prezent) şi administratori – a fost încheiat un contract de prestări servicii, având ca obiect deszăpezirea drumurilor. Pe 22 februarie 2012 şi Primăria Vedea a încheiat un contract de prestări servicii, având ca obiect tot  deszăpezirea drumurilor, cu SC VENUS MOB. Prin Hotărârea de Guvern nr.85/21 februarie 2012 s-au alocat, pentru comuna Stejaru şi comuna Vedea, sumele de 20.000 de lei, respectiv, 30.000 de lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale produse de căderile masive de zăpadă şi de viscol, în vederea executării unor lucrări operative privind deszăpezirea drumurilor comunale şi judeţene.