În Siria, represiunea s-a transformat „în masacru”, opinează organizaţia Human Rights Watch. Morţii se numără cu sutele, iar răniţii cu miile. Confruntat, de aproape o lună şi jumătate, cu revolta populaţiei, regimul preşedintelui Bachar Al-Assad a reacţionat cu violenţă. Şi, în continuare, se bucură de o inpunitate internaţională, de care n-au beneficiat nici Hosni Mubarak, preşedintele Egiptului, nici Muammar Gadaffi, în Libia, nici Ben Ali în Tunisia. Excepţia are raţiunile ei şi se întemeiază, în principal, pe echilibrul strategic din regiune. Luni, 25 aprilie a.c., după represiuni sângeroase în ţară, regimul de la Damasc a trimis tancuri şi infanterie uşoară, pentru a pedepsi manifestanţii din micul oraş Deraa, din sudul Siriei, unde a fost provocată puterea. Asaltul asupra oraşului Deraa a venit după o baie de sânge provocată vineri, 22 aprilie a.c., când, fără avertisment, militarii şi forţele de securitate au deschis focul, ucigând peste 100 de persoane. Organizaţia siriană a drepturilor omului (Sawassiya) a menţionat, marţi, că nu mai puţin de 400 de persoane au fost ucise de forţele de securitate de la declanşarea „revoluţiei”. Ea a reclamat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU pentru „oprirea vărsării de sânge”. Pe frontul diplomatic, Parisul şi Roma au lansat, la summit-ul franco-italian, un apel regimului sirian pentru oprirea represiunii violente. Nicolas Sarkozy a exclus orice intervenţie militară fără o rezoluţie prealabilă a Consiliului de Securitate, „nu uşor de obţinut”. Aflată la putere de 40 de ani, familia Bachar Al-Assad aparţine minorităţii alawit (o ramură dizidentă a islamului şiit) din Siria. Are relaţii strânse cu Iranul, este un aliat al şiiţilor libanezi – Hezbolah – dar întreţine importante relaţii cu Turcia, cu care împarte o frontieră de 880 de kilometri, mereu ameninţată de imigrarea puternică. Premierul turc Recep Tayyip Erdogan s-a întreţinut telefonic cu Bachar Al-Assad, cerându-i reţinere, în timp ce ambasadorul Turciei în Damasc s-a întâlnit cu premierul sirian Adel Safar, pentru a-şi exprima „profunda preocupare şi durerea la pierderea multor vieţi”. Siria este condusă cu o mână forte, majoritatea sunită este terorizată de o putere arbitrară şi coruptă. Garantul acestui statu-quo regional, la care toată lumea se ataşează, de la Ankara la Washington şi de la Ryad la Ierusalim, a fost, până nu demult, comunitatea internaţională. Dar, tolerarea Damascului, după ce au fost condamnate regimurile de la Cairo şi Tripoli, este înţeleasă ca un dublu standard. Evoluţia situaţiei a determinat administraţia Obama să vorbească de posibile sancţiuni, printre care interdicţia de natură economică. Liga Arabă a convocat o reuniune extraordinară a miniştrilor săi de externe pentru 8 mai a.c.. Deja se vorbeşte că revoluţiile din Tunisia, Egipt, Siria, Libia şi Yemen anunţă „o nouă eră arabă”, în care tinerii aspiră la un viitor luminos.
