Fregata „Regele Ferdinand” pleacă, vineri, spre Libia

0
346

Ceremonia militară prilejuită de plecarea fregatei „Regele Ferdinand” în operaţia NATO „Unified Protector” va avea loc vineri, în portul Constanţa, informează MApN, evenimentul urmând să se desfăşoare în prezenţa ministrului Apărării, Gabriel Oprea. Fregata, comandată de comandorul Mihai Panait, va avea la bord pentru această misiune un echipaj alcătuit din 205 marinari şi va executa misiuni de impunere a embargoului asupra Libiei, în Marea Mediterană. CSAT a decis, la 23 martie, participarea la operaţiunile din Libia cu fregata Ferdinand şi 2 ofiţeri. Costurile participării se ridică la 4,5 milioane de euro. Viceamiralul Aurel Popa, şeful Statului Major al Forţelor Navale, a declarat, la 30 martie, la Parlament, că fregata „Regele Ferdinand” este pregătită şi nu are limitări tehnice pentru misiunea atribuită privind Libia. „Din toate punctele de vedere, fregata „Regele Ferdinand” este pregătită pentru misiune din punct de vedere tehnic, din punct de vedere al echipajului şi, atunci când este necesar, va pleca în termenul stabilit”, a spus Popa. El a mai precizat, întrebat de câţi bani mai este nevoie pentru ca fregata să ajungă la un nivel european, că nu se pune problema banilor, ci „problema parcurgerii etapei de modernizare care se va desfăşura în perioada următoare”.