KFC a organizat pentru un grup de copii o zi cu totul specială

0
336

În luna iunie, KFC România, în colaborare cu Centrul de Plasament Voluntari,  a organizat pentru un grup de aproximativ 30 de copii o zi cu totul specială, în care aceştia au putut simţi că e ziua lor şi că sunt sărbătoriţi. Programul a cuprins un tur scurt de vizitare a Bucureştiului, vizionarea piesei de teatru „Albă ca zăpada şi cei 7 pitici” şi servirea mesei în restaurantul KFC Unirii. Cel mai emoţionat moment pentru copii a fost cu siguranţă acela în care au păşit într-o sală de teatru şi au avut posibilitatea de a intra în contact cu actorii şi cu povestea pe care unii dintre aceştia o ştiau de la şcoală. „Ne bucurăm că am putut fi alături de copiii de la Centrul de Plasament Voluntari şi că le-am putut oferi şansa de a vedea prima lor piesă de teatru. Ne dorim ca situaţia copiilor defavorizaţi să nu rămână uitată şi să încercăm cu toţii să-i ajutăm pentru a  avea o viaţă normală. Vom continua astfel de proiecte şi în viitor”, a declarat Cristina Porumbel, asistent de Marketing KFC România.