Angajat al CEZ Distribuţie decedat într-un accident de muncă

1
545

Un electrician angajat al CEZ Distribuţie şi-a pierdut viaţa, marţi seara, în timp ce încerca să remedieze o defecţiune. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 23.00, în satul doljean Golfiţa. Poliţiştii şi inspectorii ITM Dolj au fost anunţaţi că bărbatul s-a electrocutat şi a căzut de pe un stâlp de înaltă tensiune, de la o înălţime de aproximativ 8 metri. Cel care a sunat pe 112 a fost chiar colegul său de echipă. Anchetatorii au ajuns la faţa locului, au stabilit că bărbatul, Marin Drunea, de 47 de ani, din Craiova, era în timpul serviciului, fiind angajat ca electrician la CEZ Distribuţie şi încerca să repare o defecţiune apărută la un releu al unei firme de comunicaţii montat pe stâlpul respectiv.

Trupul bărbatului a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar inspectorii din cadrul ITM Dolj au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul. „Din primele verificări am stabilit că victima era în timpul serviciului, împreună cu un alt electrician, şi urcase pe stâlp pentru a remedia o defecţiune apărută la un releu. La un moment dat a căzut de pe stâlp şi aşteptăm rezultatul autopsiei pentru a vedea care a fost cauza decesului”, ne-a declarat inspector Silviu Poenaru din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Dolj.

CEZ Distribuţie a anunţat, ieri, printr-un comunicat de presă, că se va amâna desfăşurarea competiţiei profesionale “Trofeul Electricianului” din cauza accidentului de muncă suferit de angajatul unităţii, soldat cu decesul acestuia.

1 COMENTARIU

Comments are closed.