Negocierile dintre Kiev şi Moscova, sub mediere americană, au început astăzi 10 noiembrie la Abu Dhabi, după o lungă întrerupere, în speranţa mărturisită a avansării către o soluţionare a conflictului şi, potrivit Washingtonului, de a se lucra „la un nou cadru de securitate care să includă şi Europa”. Jared Kushner, unul dintre negociatorii americani, a cerut un nou cadru de securitate pentru Ucraina şi Rusia, dar şi pentru Europa, pentru a asigura „decenii, chiar secole de pace”. Kremlinul a trimis, un semnal destul de clar, prin numirea istoricului Vladimir Medinski în fruntea delegaţiei sale şi prin excluderea imediată a oricărui participant european la aceste discuţii, din cadrul rundei emirateze. Puternică este şi delegaţia Kievului, condusă de Rustem Umerov, şeful serviciului de informaţii externe. Donald Trump a lansat, din nou, perspectiva „unei înţelegeri foarte importantă”, după care Ucraina „nu va mai fi niciodată la fel”. Este, aşadar, Kievul în sfârşit pregătit să accepte ideea de a pierde o parte din teritoriul său, în schimbul a ceea ce s-a numit pax americana? Greu de dat un răspuns. Să privim puţin în urmă, cu nu multe zile. Vladimir Putin nu zăboveşte trei ore de discuţii cu o persoană lipsită de anvergură şi importanţă strategică pe o ipotetică tablă de şah, dacă nu are ceva de comunicat şi de aflat. Ori, trei ore, pe 15 noiembrie a.c., cu secretarul Consiliului suprem de securitate naţională al Iranului, Mohsen Rezael, înseamnă „ceva”, fiindcă cu totul întâmplător preşedintele israelian a încredinţat formarea guvernului lui Gadi Eisenkot şi nu lui Benjamin Netanyahu. Că s-a discutat despre starea actuală a relaţiilor bilaterale, în cadrul tratatului de parteneriat strategic cuprinzător, şi despre „situaţia din regiunea Golfului şi Orientul Mijlociu în ansamblu”, cu un mesaj din partea liderului suprem, asta se presupunea, fără a se cunoaşte conţinutul… mesajului. Flancat de Iuri Uşakov, consilierul principal al lui Vladimir Putin pe probleme externe şi Igor Kostyukov şeful serviciilor de informaţii militare (GRU), liderul de la Kremlin transmitea un mesaj pentru război sau pace. Nu a făcut nici o promisiune publică de ajutor militar, iar tratatul din 2023, cu Teheranul, nu conţine nici o clauză de apărare reciprocă. A aflat, de la cel mai înalt oficial al serviciilor de securitate al Iranului, condiţiile pentru încheierea războiului. Netanyahu a avut un sfârşit de săptămână complicat: a presat Washingtonul pentru mai multe atacuri. Eisenkot pune însă mai multă diplomaţie, alături de acţiuni militare. Moscova cu diplomaţia sa de luat în seamă consideră că aceasta şi operaţiunile militare sunt complementare. Din iunie 2024, Vladimir Putin cere retragerea Ucrainei din teritoriile rămase neocupate în Donbas, restricţii asupra capacităţii militare a Kievului, un statut neutru, şi alte garanţii de securitate. Condiţiile au rămas neschimbate, în pofida evoluţiilor de pe câmpul de luptă. Fiecare oportunitate respinsă de Zelenski slăbeşte Ucraina, ceea ce ar putea-o obliga să accepte termeni mai puţin favorabili ulterior. Până la alegerile de mijloc de mandat, din care a ieşit prost, Donald Trump a putut să-i preseze pe liderii europeni şi ucrainieni la concesii. Poziţia sa, sensibil slăbită, face ca abordarea să fie mai puţin eficientă. Aliaţii Kievului continuă să insiste că Rusia nu trebuie să câştige nimic din acest război. Inclusiv, discuţiile recente cu liderii norvegian şi finlandez s-au circumscris aceleiaşi exigenţe. Pe fondul prăbuşirii complete a încrederii reciproce, realizăm că de fapt acordurile de la Helsinki sunt de mai multă vreme, literă moartă, contextul internaţional diferit. Războiul din Ucraina, intrat într-o fază distructivă, ar trebui oprit, europenii sunt deja obosiţi şi resimt efectele colaterale, iar atacurile ruseşti la scară largă împotriva infrastructurii ucrainiene sunt urmate de atacuri ucrainiene împotriva infrastructurii ruseşti.















