BRD-Groupe Société Générale a lansat o campanie promoţională dedicată creditelor imobiliare acordate în cadrul programului Prima Casă. În cadrul acesteia, primii 1.000 de clienţi care solicită un credit Prima Casă până pe 15 iulie 2012 primesc gratuit asigurarea locuinţei pentru primul an, în ordinea obţinerii finanţării. Oferta BRD include credite în euro, acordate pe perioade de până la 30 de ani, în valoare maximă de 71.250 EUR, cu un avans de numai 5% şi rate lunare mici. Dobânda Anuală Efectivă „all inclusive” (costul total al creditului, care încorporează dobânda nominală şi toate celelalte costuri legate de finanţare) oferită de BRD în cadrul acestei campanii este de 4,79%. Gama de venituri care pot fi luate în considerare este variată şi include salarii, inclusiv obţinute în străinătate, pensii, activităţi independente, drepturi de autor, tichete de masă, dividende, diurne, rente viagere, chirii. BRD este prima bancă din România care a acordat un credit în cadrul programului „Prima Casă”. Până în acest moment, BRD a acordat în cadrul programului credite în valoare de aproximativ 530 milioane euro.