Azi, Sepsi – ”U” Craiova

0
26

În ultimul meci al etapei a 13-a din Superliga, Sepsi OSK întâlneşte campioana României, Universitatea Craiova, astăzi, de la ora 20.00, arbitru fiind Horia Mladinovici.  Antrenorul Științei, Filipe Coelho, a prefațat astfel partida:
„Este un meci important pentru noi împotriva unei echipe bune, căreia îi place să joace, care are idei bune de joc și jucători valoroși, va fi dificil pentru noi. Mergem acolo cu ambiție și cu dorința de a obține cât cele trei puncte. Trebuie să fim competitivi, să înțelegem ce ne va cere meciul și să încercăm să dominăm partida cu ideile noastre de joc. Totuși, în același timp, trebuie să înțelegem și că nu jucăm singuri și că uneori va trebui să și suferim. Trebuie să fim concentraţi. Sepsi își schimbă destul de mult modul de joc în funcție de adversar și este puternică la fazele fixe. Nu există un element decisiv, deci trebuie să facem multe lucruri bune pentru a obține cele trei puncte. Situația lotului este una normală, așa cum știți, am avut o deplasare lungă în Andorra, inclusiv drumul de întoarcere. Acum încercăm să recuperăm jucătorii și vom vedea cine va putea evolua în acest joc. În următoarele șase zile avem trei meciuri, deci trebuie le gestionăm, să avem grijă de jucători și să evităm accidentările. Nu am avut prea mult timp la dispoziție pentru acest meci, dar vom da totul pentru club şi suporteri, ca de obicei. Bineînțeles, băieții sunt fericiți în acest moment, doar că mâine este o altă poveste, un alt meci și nu ne putem relaxa”, a declarat Filipe Coelho
„Cred că va fi un meci dificil, la fel ca și restul de până acum. Venim după un meci bun în Andorra, o victorie de moral. Avem meciuri bune în spate, asta ne dă încredere, deci mergem la Sepsi pentru cele trei puncte. Din ce am văzut, Sepsi a jucat de la egal la egal cu toate echipele de până acum, nu știu dacă se vede neapărat că e o nou-promovată, au o idee de joc, respectă foarte bine ce au de făcut, sunt sigur că va fi dificil, dar mergem să luăm cele trei puncte. Jocul echipei este cel mai important, dacă jucăm bine putem bate toate echipele. Am avut o deplasare lungă, dar asta nu e o scuză, nu e un alibi în caz de eşec. Noi, de când s-a terminat jocul din Andorra, ne-am gândit la această partidă, chit că nu am avut prea mult timp să-l pregătim așa cum trebuie. Le mulţumim fanilor că sunt alături de noi şi vrem să ne ajute în continuare”, a spus Luca Băsceanu.

Prefața LPF:

”12 septembrie 2026, Sepsi OSK – CFR Cluj: 3-1 a fost singura victorie reușită de covăsneni în ultimele cinci etape, în rest au o remiză și trei înfrângeri.

Oltenii nu au mai pierdut în campionat din 9 august 2026, Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1. Au urmat șase succese și două rezultate de egalitate. Mai mult, sunt fără gol încasat de 473 de minute.

În șapte dintre cele 12 runde din ediția în curs adversarii grupării din Sf. Gheorghe au deschis scorul. De partea cealaltă, oltenii au marcat primii în 10 partide.

Universitatea Craiova a încheiat etapa precedentă pe prima poziție la capitolul posesie – 57,3 %, dar și la numărul de șuturi expediate pe spațiul porții adverse – 81.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 24 de ori, de şase ori au câştigat covăsnenii, de 13 ori s-au impus oltenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate.

Prima confruntare din campionat a avut loc pe 19 septembrie 2017, Sepsi OSK – Universitatea Craiova 2-3.

Două dintre cele cinci egaluri au consemnat scor alb pe tabelă, ambele cu gruparea din Bănie în postura de gazdă (12 ianuarie  2021; 17 aprilie 2021).

Ultimul succes bifat de gruparea din Sf. Gheorghe: 28 mai 2023, Universitatea Craiova – Sepsi OSK 0-1.

Cea mai recentă dispută directă din Superliga României: 14 decembrie 2024, Universitatea Craiova – Sepsi OSK 2-1 (marcatori: Denil Maldonado, Ștefan Baiaram / Dimitri Oberlin).”

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *