Curajul lui Luca Niculescu!

Guvernul Luca Niculescu a trecut în Parlament –scorul a fost bun, în circumstanţele cunoscute-, n-a fost deloc o formalitate, asta s-a văzut, dar viaţa grea şi amară, pentru lucidul premier, abia acum începe. După ce, în anii din urmă, a coordonat, cu bune rezultate s-a spus, procesul de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), intensă experienţă profesională (peste 100 de reforme pentru România), Luca Niculescu, diplomat de profesie, după o carieră de bun jurnalist, s-a trezit a fi considerat „o piesă grea”, în viziunea preşedintelui Nicuşor Dan, care îi rezervase, în eventualitatea trecerii unui guvern precedent, şefia diplomaţiei româneşti. Acceptând mandatul de premier desemnat, Luca Niculescu s-a trezit în ipostaza actualului premier al Franţei, Sebastien Lecornu, când în urmă cu un an (octombrie 2025) s-a văzut desemnat de preşedintele Macron, mai exact luat de la ministerul Apărării, după ce fusese şi şeful diplomaţiei franceze, să formeze guvernul. Am folosit comparaţia pentru faptul că „peisajul politic ne este cunoscut”, dar ceva, ce nu a spus premierul Luca Niculescu, este faptul că a acceptat „să sară”, din demnitate, într-o apă rece ca sloiul de gheaţă, în care nu e suficient să ştii să înoţi, ci mai trebuie să-ţi reziste organismul. Nu puţini îl privesc cu neîncredere, deşi are dexteritate, carismă şi rafinamente europene, ce nu pot fi puse la îndoială. Este cult, fără nici o asemănare cu precedenţii premieri, calm şi tenace. Dincolo de abilităţile diplomatice poate avea şi talent politic. N-are oricum o locvacitate veselă şi nici convingerea că adevărul e ceva relativ. A discutat cu răbdare, cu liderii partidelor politice (PSD, PNL, USR, UDMR, Pace-Întâi România, Uniţi pentru România, grupul parlamentar al minorităţilor) despre lucrurile care contează pentru noi cetăţenii României (o rectificare bugetară urgentă pentru a evita blocarea funcţionării unor instituţii, pregătirea bugetului până la sfârşitul anului, soluţii pentru protejarea celor mai vulnerabili în faţa provocărilor pe care le poate aduce iarna ş.a.m.d.). Luca Niculescu a preluat responsabilitatea unei guvernări, după o criză politică fără precedent. Are proprietatea termenilor şi nu-şi pierde vremea în declaraţii festive, fiindcă înţelege bine toate jocurile. Simte ce trebuie simţit şi nu poate spune: creşterea ameţitoare a costului vieţii (chirii, energie, carburanţi, produse alimentare) în condiţiile în care serviciile sociale se degradează, iar veniturile din pensii şi salarii se erodează. Preia o moştenire despre care, din decenţă, deocamdată nu vorbeşte. A spus cu claritate câteva lucruri: „România are nevoie de responsabilitatea noastră a tuturor, pentru a avea instalat repede un guvern care să lucreze pentru cetăţeni. Fac tot ce ţine de mine pentru asta”. Demnitatea se manifestă de obicei pe un fundal de precaritate, de criză. Ca şi cum ar fi un corelativ al nefericirii. În orice împrejurare se poate găsi, totuşi, o acceptare validă, mereu necesară a demnităţii. Demnitatea este aptitudinea supremă de a sluji cu distincţie şi dăruire interioară, de a fi util. Ea este autentică atunci când se exprimă cu naturaleţe, deşi Traian Băsescu l-a acuzat, deja, de „populism ieftin”, pentru modul în care s-a aşezat la prima şedinţă a noului guvern. Luca Niculescu ştie toate aceste subtilităţi, şi dincolo de o echipă guvernamentală (cu termen de garanţie de 6 luni) pe care nu şi-a făcut-o singur, dar căreia îi va impune standarde etice ridicate, are nevoie şi de noroc. Nu are susţinerea parlamentară necesară şi ştie asta. Pe lângă curajul de excepţie, de care s-a lăsat potenţat, impresionând chiar pe cei care îl cunosc.