Ludovic Orban şi prostiile lui rotunde!

0
37

Ludovic Orban, spre deosebire de mulţi alţi politicieni, îşi elaborează cu răbdare prostiile pe care le debitează. Adică, la Orban (cel de la Bucureşti) prostiile au gestaţie lungă, până ajung să zboare în spaţiul public. S-a despărţit de PNL (al cărui lider a fost între 2017-2021) la un moment dat, deloc în condiţii amiabile, a creat „Forţa Dreptei”, un partid fără mare respiraţie, a „revenit” acasă, cum anunţa la un congres extraordinar al PNL promiţând o posibilă fuziune, a cerut „iertare” pentru cuvintele grele spuse despre conducerea partidului. De la Cotroceni, unde ajunsese „consilier de taină” al preşedintelui Nicuşor Dan, a zburat repede, pentru clămpăneala incontinentă şi bineînţeles inadecvată. Mai nou, Ludovic Orban a afirmat că Nicuşor Dan s-ar fi apropiat de PSD, în perspectiva obţinerii sprijinului acestui partid pentru un al doilea mandat la Cotroceni, în schimbul participării partidului la guvernare. Introducerea în năclăitul său comentariu a „presupusele garanţii” oferite de principalul serviciu de informaţii al ţării, a primit o plezneală peste bot, printr-o replică acidă, de care Ludovic Orban ar fi bine să ţină seama.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *