În această dimineață, ora 08:46, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, pe strada “Brestei”, din municipiul Craiova, a avut loc un accident rutier. A fost instituit Planul Roșu de Intervenție, așa cum am menționat anterior. Din păcate, în urma evenimentului, un bărbat a decedat.La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova, care au stabilit că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Brestei”, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un autobuz condus de un bărbat de 47 de ani. “În urma evenimentului rutier, din nefericire, conducătorul auto de 20 de ani a decedat. Totodată, alte șase persoane, pasagere în autobuz, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital conștiente și cooperante. De asemenea, bărbatul de 47 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a precizat Andreea Mateescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.















