Trei arestaţi, în urma descinderilor de miercuri

0
522

Trei dintre persoanele vizate de acţiunea desfăşurată miercuri dimineaţă, în Slatina, de poliţiştii şi procurorii de crimă organizată români, împreună cu delegaţia franceză formată dintr-un judecător, un procuror şi poliţişti Europol, au fost arestate în baza mandatelor europene de arestare emise de magistraţii francezi. Aceştia au participat la audierea suspecţilor, desfăşurată la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Olt, iar la final au emis mandatele pe numele lui Toni Curt, de 29 de ani, George Cosmin Memet zis Gore, de 28 de ani şi Iulian Anghel, de 29 de ani, toţi din Slatina. Reamintim că poliţiştii BCCO Craiova şi SCCO Olt, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Biroului Teritorial Olt, împreună cu delegaţia franceză, au descins, miercuri dimineaţă, la locuinţele a nouă slătineni suspectaţi că, din anul 2010, au comis infracţiuni cu cărţi de credit contrafăcute pe teritoriul Franţei, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 700.000 euro. Cei trei urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Craiova în vederea confirmării mandatelor şi a demarării formalităţilor necesare extrădării, iar cercetările în dosar vor fi continuate cu ceilalţi suspecţi în stare de libertate, după cum au precizat anchetatorii.