Primăria n-a fost, din fericire, luată cu asalt!

0
182

Cu oraţia sa uşor zâmbăreaţă, doamna consilier local municipal, Emilia Neagu, din partea USR, a făcut zile de-a rândul, în zadar, mobilizarea frenetică, pe pagina sa de socializare, dar şi pe TikTok, premergător şedinţei extraordinare a Consiliului Local, de vineri 9 octombrie, la care avea să se discute „Modificarea regulamentului parcărilor de reşedinţă: dezbaterea şi votul privind modificarea taxelor şi a regimului de atribuire a locurilor de parcare de reşedinţă (inclusiv propunerea de împărţire, în regimuri tarifare, cu noul sistem aplicabil din ianuarie 2027)”. Ce dorea doamna consilier, răsucind resorturile democratice, până pleznesc, ne spune chiar domnia sa, pe pagina de Facebook. Unde a postat îndemnul rebel, care suna aşa: „Vino vineri 9 octombrie a.c. de la ora 9.00, la Primăria Craiova, la şedinţa C.L. Nu lăsa pe alţii să decidă pe banii tăi”. Un mesaj de voltaj înalt. Fiindcă a vrut să joace tare. Logica ne încurcă, în decriptări de asemenea factură. Pe cale de consecinţă ar fi de înţeles că niţel tribalism, în aceste incantaţii, executate din buric, ar fi recomandabil. E vorba de verticalitatea spiritului, în vremuri întunecate, de momente unice de nevricale, pe sârmă ghimpată. Fiindcă doamna consilier local nu-şi propune altceva, decât o instigare privind luarea cu asalt –poftim un hei-rup, nu ca la brigadă pe vremuri, ci unul userist- a Primăriei Craiova. Forma de instigare – îndemnul adresat publicului prin orice mijloace, de a comite infracţiuni indiferent de natura lor – art. 368 Cod Penal – clară ca lumina zilei. După ce şi-a îndopat, ca pe gâşte, cu epifaniile ei, principalii adversari politici, dăscălindu-i cu revelaţii, că doar le-o da borşul pe nas, a băgat şi în ceilalţi –indiferenţi- lecţii cu polonicul mare. Problema în discuţie era una de reală importanţă pentru craioveni. Că întreaga abordare a ei n-a fost cea potrivită este o discuţie. Doamna consilier local municipal, Emilia Neagu, se vrea o radicală, în acest Consiliu Local, dar nu o ajută –eufemistic discutând- vocea, în pofida… talentului. Domnia sa ar fi dorit, în lipsa argumentelor, un caft general, în sala de şedinţe a Consiliului Local Municipal, să fim de pomina lumii. Ce a scris pe pagina de Facebook e un prilej pentru procurorii Parchetului local Craiova… să se autosesizeze. Fiindcă „rătăcirea”, într-un moment destul de neclar, pe scena politică, trebuie citită într-o cheie adevcată. Ca o părere, regulamentul în discuţie are şi puncte pro şi contra. Clarifică multe situaţii confuze, precum faptul că străzile unde sunt rezervări de parcare rezidenţială noaptea, se percep taxări cu ora pe timpul zilei mult mai mari, nu place, în schimb faptul că se prelungesc automat contractele existente, fără licitaţii an de an, este notabil. Pe pagina sa de Facebook, Dan Păloiu, viceprimarul Craiovei, scrie că începând cu anul 2027 craiovenii care deţin o autorizaţie pentru parcarea de reşedinţă nu vor mai plăti taxa anuală de parcare. Fiindcă până acum cei care plăteau 170 de lei pentru parcarea de reşedinţă era obligatoriu să plătească şi 116 lei, taxa generală de parcare. Odată cu aprobarea noului regulament taxa anuală a fost eliminată. Adică în loc de 286 de lei într-un an doar 170 de lei. Să nu trecem cu vederea faptul că, totuşi, craiovenii şi-au văzut de problemele lor multiple şi n-au dat curs invitaţiei. Şi astfel Primăria n-a fost, din fericire, luată cu asalt.