În perioada 18–20 septembrie a.c., efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Dolj, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi angrenate în misiuni pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, în contextul desfășurării unor evenimente sportive și cultural-artistice în zona de competență.
Misiunile jandarmilor au în vedere asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică corespunzător bunei desfășurări a manifestărilor sportive și cultural artistice, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice, încălcarea normelor de convieţuire socială, precum şi depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit fapte antisociale. “Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la aceste manifestări, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, jandarmii recomandă participanţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să supravegheze cu atenție copiii care îi însoțesc și să acorde o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale. De asemenea, recomandăm cetăţenilor, în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul jandarmilor aflați în dispozitiv în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112”, precizează comunicatul emis de IJJ Dolj.















