Amenzi de 80.000 de lei, aplicate de polițiștii rutieri doljeni

0
75
În ultimele 48 de ore, poliţiştii rutieri doljeni au organizat și desfășurat noi acțiuni pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie. Au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 80.000 de lei.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc viteza legală sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Totodată, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea indisciplinei pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice și prevenirea implicării acestora în accidente de circulaţie. “În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproximativ 230 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 80.000 de lei. De asemenea, polițistii au reținut 47 de permise de conducere și retras 9 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost constatate 18 infracțiuni la regimul rutier”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Băută la volanul unui autoturism neînmatriculat
În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dăbuleni au oprit pentru control, pe strada “Stadionului”, din comuna Călărași, un autoturism, la volanul căruia a fost identificată o femeie, de 34 de ani, din localitate. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului sunt expirate din data de 10 septembrie 2024. Femeia a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cea în cauză a fost condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice. Mostrele biologice vor fi înaintate la IML (Institutul de Medicină Legală), urmând a fi dispuse măsuri legale. Cercetările sunt continuate de polițiști,  în cadrul unui dosar penal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *