Noi investiții la Aeroportul Internațional Craiova

0
49

Consilierii județeni din Dolj au aprobat, în ședința de marți, 26 mai, bugetul de venituri și cheltuieli al R.A. Aeroportul Internațional Craiova pentru anul 2026. Sunt incluse  investiții importante în infrastructură, siguranță operațională și modernizarea serviciilor oferite pasagerilor.

Conform datelor prezentate, aeroportul are prevăzut un buget total de venituri de 86,7 milioane de lei, iar o parte semnificativă este direcționată către proiecte de dezvoltare și modernizare.

Suma investițiilor : aproape 44 milioane de lei

 Aeroportul Internațional Craiova are prevăzute cheltuieli de capital în valoare de 43,921 milioane de lei, sumă defalcată astfel: 37,584 milioane de lei provin din alocări de la Consiliul Județean Dolj; 6,337 milioane de lei sunt asigurate din venituri proprii.

Cea mai mare parte a fondurilor este direcționată către investițiile aflate deja în derulare. Unul dintre cele mai importante proiecte vizează dezvoltarea capacităților de producție a energiei verzi pentru autoconsum, care are alocată o sumă de peste 15,9 milioane de lei și include: instalarea unor sisteme fotovoltaice moderne; soluții de stocare a energiei; infrastructură pentru reducerea consumului energetic. Proiectul este finanțat prin Ministerul Transporturilor și urmărește reducerea emisiilor de carbon și eficientizarea consumului energetic al aeroportului.

Dotări moderne în noul terminal

 Inaugurat în decembrie 2025,  noul terminal va dispune de tehnologie modernă, de ultimă generație, fiind instalate două echipamente moderne cu raze X pentru controlul bagajelor agabaritice. În același timp, vor fi achiziționate următoarele : o nouă tabelă electronică pentru informații de zbor; sisteme moderne de comunicații; defibrilatoare pentru intervenții medicale rapide. Investițiile urmăresc îmbunătățirea experienței pasagerilor și creșterea siguranței operaționale. O altă investiție importantă este implementarea sistemului ILS Categoria III, destinat operării aeronavelor în condiții de vizibilitate redusă. Valoarea totală a proiectului este estimată la 12 milioane de lei. Noul sistem va permite: aterizări mai sigure; reducerea întârzierilor și anulărilor; operarea zborurilor în condiții meteorologice severe. Bugetul pe 2026 include și achiziția unui ambulift destinat îmbarcării și debarcării pasagerilor cu dizabilități sau mobilitate redusă. Valoarea investiției depășește 3 milioane de lei. Nu în ultimul rând, vor fi cumpărate și scaune electrice speciale pentru transportul acestor pasageri în interiorul terminalului.

Nu este uitată protecția mediului

Aeroportul Craiova va investi și într-o platformă ecologică pentru colectarea separată și stocarea temporară a deșeurilor generate în incinta aeroportului. Astfel, în proiect vor fi incluse sisteme moderne de colectare selectivă; platforme impermeabile; măsuri pentru prevenirea poluării și atragerii păsărilor în zona aeroportuară. Consiliul Județean Dolj continuă să sprijine dezvoltarea Aeroportului Craiova atât prin alocări pentru investiții, cât și prin finanțarea activităților operaționale considerate de interes public. Autoritățile județene urmăresc transformarea aeroportului într-un hub regional modern și competitiv, capabil să gestioneze un trafic de pasageri în continuă creștere. Sâmbătă, 24 mai,Aeroportul Craiova a inaugurat o nouă cursă, către Veneția.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *