Până acum, ne încredinţează Sorin Agapie, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Dolj, temperatura aerului n-a scăzut sub zero grade Celsius, în fenofaza înfloritului la pomii fructiferi. Cu toate acestea fermierii din pomicultură (Brabova, Orodel, Vârtop, Pleniţa, Ghidici, Segarcea, Ţuglui, Cetate, Urzicuţa) monitorizează temperatura aerului zi şi noapte, pregătiţi fiind să-i prevină… îngheţarea florilor. După doi ani consecutivi în care caişii şi cireşii au fost afectaţi. În această primăvară se întrevăd unele speranţe. În nu puţine zone din ţară fermierii fac eforturi disperate pentru salvarea producţiei de cireşe folosind lumânări anti-îngheţ.















